Nu rata:

Ana Bogdan va mai disputa un turneu zilele următoare, beneficiind de un Wild Card. Ultima șansă pentru Australian Open

Deşi anunțase pe rețelele de socializare faptul că Taipei a fost ultima sa oprire de pe circuit «în 2017», planurile Anei Bogdan (locul 111 WTA) au suferit modificări în ultimele 24 de ore. În exclusivitate, vă spunem că ea va mai evolua în cadrul unui turneu din India zilele următoare, prin intermediul unui Wild Card!

Este vorba despre Mumbai WTA 125k (18-26 noiembrie, Hard), unde Ana a primit o invitație pe tabloul de calificări, de 16 poziții. Conform surselor noastre, sunt șanse bune ca această invitație să fie „înlocuită” cu una pe tabloul principal până mâine, 17 noiembrie, la orele 13.00 ale României, când va avea loc tragerea la sorți.

Aşadar, eleva lui Gabriel Moraru va evolua în întrecerea menţionată fie începând de sâmbătă, fie începând de luni, în funcție de decizia organizatorilor. Pe tabloul principal ar urma să fie a 3-a favorită, cu Aryna Sabalenka (Belarus, locul 79) și Lin Zhu (China, locul 105) ca şi capete de afiş.

Aceasta este ultima șansă în vederea acederii pe tabloul de la Australian Open 2018 pentru jucatoarea noastră născută în Sinaia. Competițiile de tip WTA 125k oferă premii în valoare totală de $125.000 și 160 de puncte în clasamentul mondial pentru cea care se va impune la final. Meciurile vor putea fi urmărite pe platforma wtatv.com, începând din 20 noiembrie, de la orele 12.00 !

 

Daniel Radu

Credit Foto : True Arena Hua Hin

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com