Nu rata:

ATP Anvers 2019: Marius Copil a obţinut de ziua lui o victorie foarte importantă, la capătul unui meci dramatic!

Marius, în timpul partidei şi după, sărbătorit de organizatorii turneului
Credit Foto: @europeantennisopen

Marius Copil a obţinut de ziua lui – astăzi a împlinit 29 de ani – una dintre cele mai importante victorii ale carierei şi s-a calificat din nou în sferturile de finală ale unui turneu din circuit, după 500 Series Basel 2018, turneu la care avea să ajungă până în finală.

Aceasta a fost a 4-a victorie a jucătorului nostru la ATP 250 Series “European Open”, care se dispută la Anvers, după cele două din calificări şi cea din primul tur (R28) al tabloului principal.

În partida din optimile de finală (R16):

Marius Copil (92 ATP) [Q] – Diego Schwartzman (Argentina, 15) [3] 6-4, 5-7, 7-6(7)

Partida a durat 2h41′,
Marius s-a desprins în startul partidei la 3-0, datorită break-ului din jocul 2, avantaj pe care şi l-a păstrat până în al 9-lea, când a ratat o minge de set la 5-3, pentru ca apoi să-şi piardă serviciul. Dar a reuşit să închidă imediat cu returul convertind a doua oportunitate pe care şi-a creat-o.
Schwartzman a început setul 2 cu un break, pe care Marius l-a recuperat în jocul 4. În continuare, ambii jucători au câştigat cu serviciul, fără să apară alte oportunităţi de break, până în jocul 11, în care argentinianul a mai câştigat încă o dată cu returul şi apoi a închis setul cu un ghem alb (în ultimele 3 ghemuri ale setului, românul nu a câştigat decât un punct).
În decisiv s-a câştigat cu serviciul până la 3-3 – Marius a salvat o minge de break în primul joc şi a ratat una în al 4-lea – când Schwartzman a reuşit break-ul, ajutat şi de Copil, care a comis două duble greşeli consecutive de la 15-30.
Dar Marius şi-a reparat aceste erori în ghemul următor, când a convertit a doua oportunitate de re-break, ca la 5-4 să rateze o minge de meci în prelungirile ghemului. La 5-5 a salvat o minge de break, pentru ca în tie-break să se desprindă la 5-3, ca apoi să fie egalat la 5.
A urmat a doua minge de meci la 6-5, când a comis o dublă greşeală, a ratat-o şi pe a 3-a la 7-6, dar la 8-7 nu a mai greşit şi a câştigat meciul.

Marius a servit 13 aşi, a comis 4 duble greşeli şi a câştigat 114 din punctele jucate, iar cifrele statistice ale lui Schwartzman au fost: 1 / 2 / 112.

Marius acumulează deocamdată 57 de puncte ATP (12 în calificări şi 45 pe tabloul principal) – datorită cărora se poziţionează acum pe locul 82 în clasamentul live (mai are jucători activi la turneele de săptămâna aceasta în urma lui) – un premiu financiar în valoare de 24.575 € şi îl va întâlni în sferturile de finală pe învingătorul din partida Pablo Cuevas (Uruguay, 45) [8]Andy Murray (Marea Britanie, 243) [PR – clasament protejat: 2 ATP], care se va disputa mai târziu.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com