Nu rata:

ATP Beijing 2019: Dominic Thiem şi Stefanos Tsitsipas se vor întâlni în finală

Imagini din timpul semifinalelor
Credit foto: sina.cn
Rezumatul zilei, la sfârşitul ştirii

Semifinalele turneului ATP 500 Series “China Open”, care se dispută la Beijing, s-au încheiat cu următoarele rezultate:

Dominic Thiem (Austria, 5 ATP) [1] – Karen Khachanov (Rusia, 9) [4] 2-6, 7-6(5), 7-5

Partida a durat 2h41′.
Khachanov a servit pentru meci la 5-3 în setul 2, dar în următoarele două jocuri Thiem nu a mai pierdut decât câte un punct, iar în tie-break – aflat la două puncte de înfrângere – a revenit de la 4-5.
În decisiv, Thiem şi-a pierdut serviciul în primul joc, a egalat la 3 şi a reuşit break-ul hotărâtor în ultimul joc al partidei (la 15).

Această victorie îi asigură lui Dominic Thiem prezenţa la Turneul Final ATP (Londra, 10-17 noiembrie), alături de Rafael Nadal, Novak Djokovic, Roger Federer şi Daniil Medvedev.

Stefanos Tsitsipas (Grecia, 7) [3] – Alexander Zverev (Germania, 6) [2] 7-6(6), 6-4

Partida a durat 1h51′.
În primul set, Tsitsipas a revenit de la 1-3 cu 4 jocuri câştigate la rând, a servit fără succes pentru prima manşă, pentru ca în tie-break să salveze 3 mingi consecutive de set – de la 3-6 – şi să se impună, după o serie de 5 puncte câştigătoare.
În setul 2, jucătorul din Grecia s-a desprins la 5-1, scor la care a ratat două mingi de meci, pentru ca la 5-4 să mai rateze 3, de la 40-0, înainte de a se califica în finală.

*

Dominic Thiem (26 de ani, clasament maxim: 4 ATP / 06.11.2017) s-a calificat în a 5-a finală a sezonului – după cele câştigate la Masters 1000 Indian Wells, 500 Series Barcelona, 250 Series Kitzbühel şi cea pierdută la Roland Garros – şi a 23-a a carierei, palmares 14-8 [hard 3-1, zgură: 10-7, iarbă: 1-0]:

  • 2 de Mare Şlem: 0-2 / Roland Garros 2018 şi 2019
  • 3 Masters 1000: 1-2 / a câştigat Indian Wells 2019, a pierdut Madrid 2017 şi 2018
  • 5 ATP 500 Series: 3-1
  • 13 ATP 250 Series: 10-3

Stefanos Tsitsipas (21 de ani, clasament maxim: 5 ATP / august 2019) s-a calificat şi el în a 5-a finală a sezonului – după cele câştigate la 250 Series Marsilia şi Estoril şi cele pierdute la 500 Series Dubai şi Masters 1000 Madrid şi a 8-a carierei, palmares: 3-4 [hard 2-2, zgură: 1-2]:

  • 2 Masters 1000: 0-2 / Toronto 2018, Madrid 2019
  • 3 ATP 500 Series: 0-2
  • 3 ATP 250 Series: 3-0

Aşadar, Tsitsipas va juca astăzi din nou pentru cel mai important titlu al carierei.
Ambii finalişti îşi vor păstra luni locurile actuale din clasament, indiferent de cine va deveni campion.

*

Finala

Dominic Thiem (Austria, 5 ATP) [1]Stefanos Tsitsipas (Grecia, 7) [3]

Palmares direct: 3-2

Credit Info: itftennis.com

este programată duminică şi va începe cel mai devreme la ora 14.30.

Finala de dublu:

Ivan Dodig (Croaţia, 23 ATP la dublu) / Filip Polasek (Slovacia, 32) – Lukasz Kubot (Polonia, 4) / Marcelo Melo (Brazilia, 5)  [2]

Palmares direct: 1-0

va începe în jurul orei 9.30.

Kubot / Melo sunt deţinătorii titlului.

Ordinea de joc – 06.10 – ATP / WTA Beijing 2019

Tablourile turneelor ATP

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com