Nu rata:

ATP Challenger Roma 2017: Adrian Ungur debutează cu o victorie.

Credit Foto: “Sibiu Open”

Adrian Ungur (525 ATP) participă în această săptămână la turneul ATP Challenger – dotat cu premii în valoare de 43.000 €+H (ospitalitate) – “BFD Energy” de la Roma.

El trebuia să participe iniţial la calificări, dar semifinala de la BRD Sibiu Open l-a împiedicat să ajungă şi astfel a primit un SE (Special Exempt – excepţie specială) pe tabloul principal.

Ieri, în primul tur el a câştigat partida cu Cristian Carli (Italia, 543, 21 de ani) [WC]: 6-7(9), 6-0, 6-2 în 2h9′.
Adrian a ratat în prima manşă o minge de set la 6-5, apoi a salvat în tie-break două la 4-6, a mai ratat trei la 7-6, 8-7 şi 9-8, înainte să piardă ultimele 3 puncte, dar aceasta nu l-a demobilizat şi în continuare şi-a adjudecat clar următoarele două seturi.

Adrian acumulează 6 puncte ATP şi 730 € pentru calificarea în optimi, unde va întâlni – mâine – un jucător venit din calificări, pe David Gimeno-Traver (Spania, 629, fost 48 ATP / martie 2013, 32 de ani), care în primul tur l-a eliminat pe favoritul 4, Marco Cecchinato (Italia, 100 ATP): 6-4, 6-0, cel pe care îl învingea şi Adi săptămâna trecută la Sibiu.

Adrian nu l-a mai întâlnit până acum pe Gimeno-Traver, care are în palmares o finală ATP 250 Series, la Casablanca 2015.

Tabloul de Simplu – ATP Challenger Roma 2017

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com