Nu rata:

ATP Challenger Sibiu 2017: Adrian Ungur, victorie reconfortantă în primul tur.

Galerie: Adrian Ungur în timpul partidei de astăzi
Credit Foto: www.sibiuopen.com

Doar doi jucători şi-au găsit loc pe tabloul principal al turneului ATP Challenger – dotat cu premii în valoare de 43.000 € – “Sibiu Open” din acest an. Ambii au acces pe baza invitaţiilor primite: Adrian Ungur (589 ATP, fost 79 ATP / iunie 2011, 32 de ani) şi din generaţia ce vine, Vlad Dancu ( – ATP, 90 ITF, fost 49 în clasamentul combinat al juniorilor în ianuarie, 18 ani).

Niciun jucător român n-a reuşit să treacă de barajul calificărilor, de fapt niciunul nu a reuşit să se califice măcar în runda finală a acestora.

Adrian Ungur a debutat astăzi cu o victorie reconfortantă la un jucător mult mai bine clasat, care se află pe cel mai bun loc al carierei, spaniolul Ricardo Oleja Lara (180 ATP, 24 de ani).

Adrian a câştigat în 1h31′: 6-1, 1-6, 6-2, a acumulat 6 puncte ATP, 730 € şi va juca în optimile de finală cu un adversar şi mai puternic, capul de serie 3, italianul Marco Cecchinato (103, fost 82 ATP, 24 de ani).

Juniorul Vlad Dancu  a avut parte de o tragere la sorţi ingrată, căci el îl va întâlni – mâine – în primul tur pe favoritul principal, Cedric-Marcele Stebe (Germania, 90, fost 71 ATP / februarie 2012, 26 de ani).

Tabloul de Simplu – ATP Challenger Sibiu 2017

Tabloul de Dublu – ATP Challenger Sibiu 2017

Tabloul Calificărilor – ATP Challenger Sibiu 2017

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com