ATP Cincinnati 2019: Andrey Rublev l-a eliminat pe Roger Federer!
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
3 Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidelor Rublev – Federer şi Djokovic – Carreno Busta
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii
Andrey Rublev şi-a adăugat victoriei pe care o obţinuse în faţa lui Stan Wawrinka, în turul 2 al ATP Masters 1000 “Western & Southern Open”, care se dispută la Cincinnati, încă una de prestigiu, cea mai importantă a carierei. În optimile de finală el l-a învins pe septuplul campion de aici, Roger Federer.
Aceasta este a treia victorie a jucătorului în vâstă de 21 de ani – maxim al clasamentului: 31 ATP / februarie 2018 – în faţa unui jucător din top 10 şi a doua în faţa unuia din top 5, după cele la Grigor Dimitrov (9) – US Open 2017 (R64) şi Dominic Thiem – 500 Series Hamburg (QF) şi prima calificare în sferturile de finală ale unui turneu Masters 1000.
Andrey Rublev (Rusia, 70) [Q] – Roger Federer (Eleveţia, 3) [3] 6-3, 6-4
Partida a durat 1h1′.
În primul set, Rublev a rămas în avantaj după seria de 3 break-uri dintre jocurile 2 şi 4, iar în al doilea, al 7-lea ghem, pe care câştigat cu returul, i-a fost suficient pentru a crea diferenţa finală.
Rublev a convertit 3 din cele 4 şanse de break pe care le-a avut şi a câştigat 59 de puncte, iar Federer, una din cele 3 mingi de break şi a câştigat 44 de puncte.
Aceasta a fost prima partidă între cei doi jucători.
În altă partidă, Lucas Pouille (25 de ani, clasament maxim: 10 ATP / martie 2018) a legat doar pentru a doua oară în acest sezon 3 victorii la acelaşi turneu din circuitul GS / ATP, după Australian Open – unde pierdea în semifinale în faţa adversarului pe care îl va întâlni astăzi – şi a obţinut a 6-a victorie în faţa unui jucător din top 10 ATP, prima de la cea în faţa lui Dominic Thiem (10) la ATP 250 Series Metz 2016.
El revine în sferturile de finală ale unui turneu Masters 1000, după Monte Carlo 2017:
Lucas Pouille (Franţa, 31) – Karen Khachanov (Rusia, 9) [8] 6-7(3), 6-4, 6-2 în 1h58′
Al doilea jucător promovat din calificări, care s-a calificat în sferturi este Yoshihito Nishioka (Japonia, 77) [Q] şi el la prima prezenţă în sferturile unui turneu Masters 1000.
El a confirmat victoria din turul 2 în faţa compatriotului Kei Nishikori [6] şi s-a calificat în sferturi după 7-5, 6-4 în 1h22′ cu Alex De Minaur (Australia, 38).
Roberto Bautista Agut (Spania, 11, clasat pe cel mai bun loc al carierei, 31 de ani) [11] va intra luni pentru prima dată în top 10 ATP, după ce a câştigat partida din optimi: 6-1, 6-2 cu Miomir Kecmanovic (Serbia, 58) [Q]. El îi va lua locul lui Fabio Fognini şi va deveni al 168-lea jucător care intră în top 10 şi al 6-lea cu vârsta peste 30 de ani, care reuşeşte această performanţă:
Credit Info: @LucaBeck
Aşadar, în sferturile de finală va fi prezent un singur cap de serie din primii 8 – Novak Djokovic [1] – şi încă 3 din intervalul 9-16: Daniil Medvedev [9], Roberto Bautista Agut [11] şi David Goffin [16].
Partidele se vor juca astăzi şi vor fi:
Novak Djokovic (Serbia, 1) [1] – Lucas Pouille (Franţa, 31)
Partida este programtă ultima de pe terenul central şi va începe cel mai devreme la ora 4.00 AM
Palmares direct: 1-0
Andrey Rublev (Rusia, 70) [Q] – Daniil Medvedev (Rusia, 8) [9]
Palmares direct: 0-0
Pentru a doua săptămână la rând va avea loc o întâlnire între jucători ruşi, la nivel înalt, după semifinala Masters 1000 Montréal.
*
Roberto Bautista Agut (Spania, 11) [11] – Richard Gasquet (Franţa, 56) [PR]
Palmares direct: 4-1
Cei doi s-au întâlnit şi săptămâna trecută, în optimile Masters 1000 Montréal, când spaniolul s-a impus cu 7-5, 7-5.
Yoshihito Nishioka (Japonia, 77) [Q] – David Goffin (Belgia, 19) [16]
Palmares direct: 1-1
Nishioka l-a învins pe Goffin acum două săptămâni în turul 1 al 500 Series Washington: 6-7(5), 6-2, 7-6(5).
*
Ordinea de joc – 16.08 – ATP Cincinnati 2019
Galerie videoclipuri (4)
Rezumatul zilei şi detalii de la Djokovic – Carreno Busta şi Rublev – Federer, plus un ghem câştigat în 38″, cu 4 aşi, de Medvedev
Related Posts
Ultimele știri
-
Top 10 partide ale deceniului în circuitul masculin, conform Tennis Channel. Rezumatele video partidelor
-
Orange Bowl 2019: Alexandru Coman, a 7-a victorie la rând. Aceasta, la U16!
-
WTA: Craig Tyzzer a fost desemnat antrenorul anului. Petra Kvitova, Gabriela Dabrowski au fost şi ele premiate
-
ITF W100+H Dubai 2019: Ana Bogdan s-a calificat în optimi. Gabriela Ruse şi Nicoleta Dascălu – după ce a ratat o minge de meci – au pierdut
-
ITF W100+H Dubai 2019: Nicoleta Dascălu a câştigat şi va juca pentru un loc pe tabloul principal. Două echipe româneşti, pe tabloul de dublu
-
Eddie Herr 2019: Alexandru Coman, interviu acordat celui mai important blog care acoperă tenisul juvenil. Programul lui din următoarele două săptămâni
-
ITF W100+H Dubai 2019: Patricia Ţig, Ana Bogdan şi Gabriela Ruse sunt prezente pe tabloul principal, care a fost tras la sorţi
-
Eddie Herr 2019: Alexandru Coman a câştigat titlul, primul junior român campion la U14, din 1993 încoace!
-
ITF W100+H Dubai 2019: Nicoleta Dascălu şi Miriam Bulgaru sunt prezente pe tabloul calificărilor, care a fost tras la sorţi
-
Sezonul 2019 al următoarelor 10 jucătoare românce din ierarhia WTA. Câteva concluzii