Nu rata:

ATP Halle 2016: Pentru Florian Mayer, după Bucureşti 2011 urmează Halle 2016!

florian mayer

Florian Mayer – Credit Foto: atpworldtour.com

Câştigător al unui singur titlu ATP – Bucureşti 2011 – până la 32 de ani, revenit după o accidentare gravă în circuit, clasat pe locul 192 ATP, intrat pe tabloul principal datorită clasamentului protejat, Florian Mayer, nu era nici la începutul turneului ATP 500 Series “Gerry Weber Open” şi cu atât mai puţin înaintea finalei cu cel ce-l eliminase pe Roger Federer în semifinale, jucătorul pe mâna căruia să mergi.

Şi totuşi, experienţa şi o admirabilă dorinţă de a câştiga au triumfat astăzi:

Florian Mayer (192) – Alexander Zverev (38) 6-2, 5-7, 6-3

(click pentru a mări imaginea. Credit Info:atpworldtour.com)

Partida  durat 1h55′.

Mayer putea să închidă meciul încă din setul 2, când la 5-4 a avut două mingi de meci, salvate însă de Zverev, care a trimis meciul în decisiv şi era de bănuit că tinereţea va avea câştig de cauză. Nici vorbă, căci Florian a dominat copios manşa a treia şi tot ce a mai putut să facă Sascha a fost să mai salveze încă două mingi de meci pentru a mai crea puţin suspans.

De mâine, Florian Mayer va reveni în top 100 – locul 80 şi Alexander Zverev va atinge un nou maxim al carierei – aşa cum ne-a obişnuit în ultima vreme – 28 ATP.

*

În finala de dublu, Raven Klaasen / Rajeev Ram şi-au apărat titlul câştigat anul trecut aici şi sunt la a două victorie de turneu împreună, după alte 3 finale pierdute între timp: Kuala Lumpur 2015, Miami 2016 şi Geneva 2016. Altfel, Raven Klaasen este la al 10-lea titlu de dublu al carierei şi Rajeev Ram la al 9-lea.

Raven Klaasen (Afrca de Sud, 17) / Rajeev Ram (SUA, 29) [3] – Lukasz Kubot (Polonia, 22) / Alexander Peya (Austria, 19) [2] 7-6(5) , 6-2

klaasen  ram

Raven Klaasen / Rajeev Ram

 

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com