Nu rata:

ATP Houston & Marrakech 2018: John Isner îşi continuă seria invincibilă de la Miami.

John Isner
Credit foto: mensclaycourt.com

John Isner (9 ATP) a câştigat prima partidă jucată la turneul ATP 250 Series “Fayez Sarofim & Co. U.S. Men’s Clay Court Championship” de la Houston – cea din optimile de finală, căci în primul tur a avut BYE –  ajungând astfel la 7 victorii consecutive în circuit, după cele 6 care i-au adus titlul de la ATP Masters 1000 Miami. Căreia i se poate adăugă şi cea de la sfârşitul săptămânii trecute, din sferturile de finală ale Cupei Davis.

În sferturi, John Isner îl va întâlni astăzi pe deţinătorul titlului, coechipierul din echipa de Cupa Davis, Steve Johnson (51) [6].

John Isner, cap de serie 1, s-a calificat astfel în sferturile de finală, unde i se vor alătura alţi 4 capi de serie, doar trei dintre jucătorii cotaţi fiind eliminaţi până acum în partidele din turul 2:

Guido Pella (Argentina, 63) – Sam Querrey (SUA, 14) [2] 2-6, 7-6(4), 7-6(3)

Taylor Fritz (SUA, 72) – Ryan Harrison (SUA, 54) [7] 3-6, 6-0, 6-3

sau din turul 1:

Denis Kudla (SUA, 122) [Q] – Fernando Verdasco (Spania, 36) [5] 6-4, 7-6(4)

Ulterior Denis Kudla a fost eliminat de Ivo Karlovic (Croaţia, 88): 7-5, 7-5 pentru veteranul în vârstă de 39 de ani.

*

La ATP 250 Series “Grand Prix Hassan II” de la Marrakech, lista capilor de serie este mult mai lungă, doar doi dintre ei reuşind să atingă faza sferturilor de finală: Kyle Edmund [2] şi Richard Gasquet [4].

Lui Philipp Kohlschreiber [3] i s-au adăugat alţi 5 capi de serie care au părăsit turneul, 2 dintre ei fiind eliminaţi în optimi:

Alexey Vatutin (Rusia, 160, 25 de ani) [Q] – Albert Ramos-Vinolas (Spania, 23) [1] 7-6(4), 6-2

Malek Jaziri (Tunisia, 91) – Mischa Zverev (Germania, 55) [8] 6-2, 6-4 în 1h19′

şi 3 în turul 1:

Andrea Arnaboldi (Italia, 221) [Q] – Alexandr Dolgopolov (Ucraina, 52) [7] 6-2, 6-3

Arnaboldi a pierdut ulterior la Pablo Andujar (Spania, 355) [PR]: 6-0, 6-2

Mirza Basic (Bosnia şi Herţegovina, 94) – Robin Haase (Olanda, 44) [5] 4-6, 6-4, 7-6(5)

Basic a fost eliminat ulterior de Joao Sousa (Portugalia, 70): 3-6, 6-3, 6-4

Gilles Simon (Franţa, 71) – Benoît Paire (Franţa, 47) [5] 6-2, 6-7(1), 7-6(5)

*

Surprinzătorul Lamine Ouhab (Maroc, 617 ATP) a fost oprit cu greu în optimi de către Nikoloz Basilashvili (Georgia, 86): 7-6(5), 5-7, 6-3.

Ordinea de joc – 13.04 – ATP Houston 2018

Ordinea de joc – 13.04 – ATP Marrakech 2018

Tablourile turneelor ATP

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com