Nu rata:

ATP Madrid 2017: Performanţa lui Marius Copil reflectată de un blogger american.

În urma victoriei de ieri, dar şi prin prisma meciului pe care-l va juca astăzi, atenţia publicaţiilor care scriu despre tenis este concentrată mai mult ca oricând pe Marius Copil.

Am preluat un pasaj din articolul bloggerului Matt Zemek, publicat pe “patreon.com“, care se referă la performanţa de ieri a lui Marius:

Pentru Marius Copil şi mulţi alţi jucători ca el, peisajul nu se schimbă, în orice caz nu pentru o lungă perioadă de timp.

Copil nu a spart încă bariera top 100. Pentru un jucător care mai are 5 luni până împlinească 27 de ani aceasta reprezintă o dureroasă perioadă de zbucium. Numărul “100” este arbitrar într-un anumit sens, dar pentru un jucător reprezintă locul care îi permite automat accesul într-un turneu de Mare Şlem.

Dar şi “90” este un număr rotund. Poate “100” domina într-o atât de mare măsură un jucător?

Da, căci s-a întâmplat  luni la Madrid.

Copil, având de înfruntat mingi de meci după ce ratase la rându-i două, a câştigat în cele din urmă o luptă pe muchie cuţit.

Credeţi că a urmat o sărbătorire uriaşă, nu? O explozie de euforie şi testosteron, nu-i aşa?

Nu. Marius Copil a asimilat în tăcere ceea ce tocmai se întâmplase – prima lui săptămână în top 100 ATP urmând a fi oficializată pe 15 mai – şi a resimţit povara pe care o purtase atâta timp. Figura lui s-a tensionat, înainte de a răsufla profund uşurat. Lacrimile au început să curgă. O emoţie dureroasă i-a străbătut muşchii feţei. Copil îşi cunoştea prea bine cicatricele pe care le căpătase ca să ajungă aici. Calmarea durerii, în locul bucuriei sau a unei exteriorizări primare de energie, a caracterizat acest moment.
Unul de referinţă în lumea tenisului profesionist.

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com