Nu rata:

ATP Madrid 2018: Alexander Zverev îi va da replica lui Dominic Thiem în finală.

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

3 Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul semifinalei A. Zverev – Shapovalov
Rezumatul zilei, la sfârşitul ştirii

Alexander Zverev este cel care îi va da replica în finala ATP Masters 1000 “Mutua Madrid Open” lui Dominic Thiem.

Sascha s-a calificat în cea de-a 4-a finală Masters 1000 a carierei, pe primele două câştigându-le – Roma 2017 şi Montréal 2017 – iar în cea de anul acesta – Miami 2018 – fiind nevoit să se recunoască învins.

El va evolua în a 3-a finală a sezonului, în afara de Miami, a reuşit să câştige titlul de la ATP 250 Series München săptămâna trecută, cele 4 victorii de acolo adăugându-li-se celor de aici, pentru o serie de 8 succese consecutive.

În a doua semifinală a “Madrid Open”:

Alexander Zverev (Germania, 3 ATP) [2] – Denis Shapovalov (Canada, 43 ATP) 6-4, 6-1

Partida a durat 57′.
Echilibrul s-a menţinut până în jocul 9, când Zverev a reuşit singurul break al setului, încheind apoi pe propriul serviciu, la a 4-a minge de set. Apoi a dominat manşa a doua, când a câştigat de 3 ori cu returul. Shapovalov nu şi-a creat nicio oportunitate de break.

În total, pentru Alexander Zverev – care va fi răsplătit deocamdată cu 600 de puncte ATP şi un premiu financiar în valoare de 583.725 € – finala de astăzi va fi a 12-a a carierei (palmares: 7-4), în afara celor 3 Masters 1000, a mai jucat 3 de 500 Series (1-2) şi 5 de 250 Series (4-1).

Partida:

Dominic Thiem (Austria, 7, clasament maxim: 4 ATP / noiembrie 2017, 24 de ani) [5] Alexander Zverev (Germania, 3, aflat pe cel mai bun loc al carierei, 21 de ani) [2]

Palmares direct: 4-1

Credit Info: itftennis.com

va începe cel mai devreme la ora 19.30.

Interesant de urmărit, dacă Thiem care a contrazis palmaresurile nefavorabile cu Nadal, 2-6, şi cu Anderson, 0-6,  va reuşi să-l confirme pe cel favorabil pe care îl are cu Zverev, mai ales pe zgură.

Ea va fi precedată de finala de dublu, de la 16.30:

Nikola Mektic (Croaţia, 30 ATP la dublu) / Alexander Peya (Austria, 35) – Mike Bryan (5) / Bob Bryan (5) (ambii SUA) [2]

Mektic / Peya vor juca în a treia finală consecutivă, după ce au câştigat ATP 250 Series Marrakech şi au pierdut ATP 250 Series München. Ei mai au în palmares finalele (pierdute), tot anul acesta, la ATP 500 Series Rio şi ATP 250 Series Sofia.
Separat, Mektic va juca în a 9-a finală şi Peya în a 46-a.

Fraţii Bryan vor juca în cea de-a 174-a finală a carierei (palmares: 116-57) şi a 58-a de Masters 1000 (sau echivalent), aici având un palmares: 38-19, iar în 2018, 2-1: după ce au pierdut-o pe cea de la Indian Wells, au câştigat titlurile la Miami şi Monte Carlo.

Ordinea de joc – 13.05 – ATP Madrid 2018

Tablourile turneelor ATP

*

Rezumatele semifinalelor:

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com