Nu rata:

ATP Metz 2016: Lucas Pouille a câştigat primul lui titlu ATP! (Video)

(Galerie. Credit Foto: “Moselle Open”)

Şi lui Lucas Pouille (22 de ani) ziua de ieri i-a adus primul său titlu ATP – 250 Series “Moselle Open”, Metz –  încununare a unui an 2016 excelent, din care spicuim finala de la Bucureşti (prima lui finală ATP), sferturile de finală de la Wimbledon şi US Open sau semifinala de la Roma (venit din calificări).

Importanţa acestei victorii de turneu ne este descrisă chiar de Lucas: “Să câştigi un titlu este un pas mare, este un obiectiv pe care mi-l doream atins în acest an.

A 5-a victorie la un jucător din top 10 ATP în acest an îi mai aduce lui Pouille o creştere de două locuri în clasamentul ATP – astăzi ocupă locul 16 – şi păstrarea trofeului “Moselle Open” în Franţa, căci din 2009 încoace, doar belgianul Goffin a fost singurul străin care a reuşit să-l răpescă francezilor: trei titluri Tsonga, două Simon şi unul Monfils.

Să nu-l omitem însă pe Dominic Thiem (23 de ani), care a bifat a 6-a finală din 2016, în urma cărora a câştigat 4 titluri.

În finala de ieri:

Lucas Pouille (Franţa, 18) [3] – Dominic Thiem (Austria, 10) [1] 7-6(5), 6-2

Partida a durat 1h18′.

În tie-break-ul primului set, Pouille a revenit de la 0-4 şi 2-5.

La sfârşitul ştirii, înregistrarea integrală a partidei.

*

În finala de dublu:

Julio Peralta (Chile, 47 ATP la dublu) / Horacio Zeballos (Argentina, 51) – Mate Pavic ( Croaţia, 34) / Michael Venus (Noua Zeelandă, 41) [3]

 

 

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com