Nu rata:

ATP Montreal 2017: Duelul generaţiilor Roger Federer – Alexander Zverev, pentru a doua oară într-o finală în acest sezon.

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

4 Slideshow-uri a câte 5 imagini

Finala turneului ATP Masters 1000 “Coupe Rogers”, care se dispută la Montréal, va începe la ora 23.00 şi va fi:

Roger Federer (3 ATP, 36 de ani) [2]Alexander Zverev (8 ATP, 20 de ani) [4]

Cei doi se întâlnesc pentru a doua oară într-o finală în acest sezon, după cea de la ATP 500 Halle, atunci când a câştigat Federer: 6-1, 6-3.

Celelalte două întâlniri, care fac ca palmaresul direct să fie 2-1 pentru Roger s-au jucat în 2016: 6-3, 7-5 pentru Roger la ATP Masters 1000 Roma (R16 / zgură) şi 7-6(4), 5-7, 6-3 pentru Alexander la ATP 500 Halle (SF / iarbă).

Combatanţii din finala de astăzi vin după serii de victorii consecutive în circuit: Federer – 16 şi Zverev – 9.

Roger Federer va juca în cea de-a 6 finală din 2017, după cele de Mare Şlem de la Australian Open şi Wimbledon, cele de Masters 1000 de la Indian Wells şi Miami şi cea ATP 500 Series de la Halle. El le-a câştigat pe toate 5.
De altfel, Roger are un palmares copleşitor de 35-2 în acest sezon (29-0 la turneele de Grand Slam şi Masters) şi chiar în cele două partide pierdute, cu Evgeny Donskoy la ATP 500 Series Dubai şi cu Tommy Haas la ATP 250 Series Stuttgart a avut mingi de meci.

Pentru elveţian aceasta va fi a 142-a finală a carierei, în urma cărora a câştigat 93 de titluri.

  • 29 de Mare Şlem (19-10)
  • 10 Turnee Finale ATP (6-4)
  • 45 Masters 1000 (26-18)
  • 1 Jocuri Olimpice (0-1)
  • 24 ATP 500 Series (18-6)
  • 33 ATP 250 Series (24-9)

O victorie astăzi l-ar aduce pe locul 2 – la egalitate cu Ivan Lendl – la numărul de turnee câştigate în Era Open: 94, în urma lui Jimmy Connors: 109.
Dar mai important, o victorie astăzi i-ar asigura statutul de cap de serie 2 la ATP 1000 Series Cincinnati şi mai mult i-ar permite să controleze lupta cu Rafael Nadal de săptămâna viitoare pentru locul 1 ATP, căci el ar trebui să facă un rezultat cel puţin egal cu Rafa pentru a-şi asigura supremaţia în clasament.
În schimb, în cazul unui eşec, la Cincinnati, Roger ar trebui să facă un rezultat cu cel puţin două tururi mai bun decât spaniolul, funcţie de fază (voi reveni cu clasamentul live).

Roger a câştigat “Canadian Open” de două ori, dar de fiecare dată la Montréal.

Şi Alexander Zverev va juca în cea de 6-a finală din 2017, după cele câştigate la ATP Masters 1000 Roma, ATP 500 Series Washington, ATP 250 Series Montpellier şi München şi cea pierdută la ATP 500 Series Halle.

Pentru neamţ aceasta va fi a 9-a finală a carierei, pe 5 din ele câştigându-le:

  • 2 Masters 1000 (1-0)
  • 3 ATP 500 Series (1-2)
  • 4 ATP 250 Series (3-1)

Zverev este cel mai tânăr finalist  de la “Coupe Rogers”, după Novak Djokovic, care câştiga titlul în 2007.
O victorie l-ar aduce alături de Jo-Wilfried Tsonga în clubul jucătorilor din afara Big 4 cu mai mult de un titlu de Masters 1000 în palmares.
El este deja sigur de progresul cu un loc în clasamentul ATP, începând de mâine: va urca pe 7, în detrimentul lui Dominic Thiem, poziţie pe care nu şi-o poate îmbunătăţi astăzi.

*

În semifinalele de ieri:

Roger Federer (Elveţia, 3) [2] – Robin Haase (Olanda, 52) 6-3, 7-6(5) în 1h15′

Dacă în primul set, 3 break-uri în jocurile 2, 3 şi 4 încheiate cu 2-1 pentru Roger au pecetluit soarta manşei, în cel de-al doilea Haase a echilibrat jocul şi a dus setul în tie-break, după ce ambii jucători şi-au câştigat ghemurile de serviciu. Mai mult, acolo olandezul a revenit de la 1-4 la 5-4, dar cum s-a întâmplat şi cu atâţia alţii în faţa lui Maestro, s-a pierdut pe final.

Alexander Zverev (Germania, 8) [4] – Denis Shapovalov (Canada, 143) [WC] 6-4, 7-5 în 1h43′

Canadianul a făcut şi ieri o figură bună, reuşind să meargă cap la cap cu Zverev până la 4 egal în primul set, iar în al doilea, după ce şi-a pierdut serviciul în primul joc, a făcut imediat re-break, pentru a fi depăşit de-abia în prelungiri.

Sursă Info: atpworldtour.com

 Galerie video (3):

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com