Nu rata:

Australian Open 2019: Naomi Osaka a câştigat al doilea titlu major la rând şi va deveni noul lider WTA!

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

3 Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidei
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Naomi Osaka a câştigat – la doar 21 de ani (va împlini 22 pe 16 octombrie) – al doilea turneu de Mare Şlem la rând, după US Open 2018!
Această victorie o va aduce pentru prima dată pe locul 1 în ierahia WTA, în clasamentul care va fi dat publicităţii luni.

În finala de astăzi:

Naomi Osaka (Japonia, 4 WTA) [4] – Petra Kvitova (Cehia, 6) [8] 7-6(2), 5-7, 6-4

Partida a durat 2h27′
În primul set s-a câştigat doar cu serviciul, dar desfăşurarea nu a fost deloc calmă. La 2-2, Kvitova a ratat primele două mingi de break în jocul următor Osaka a ratat şi ea una, iar la 3-3 jucătoarea din Cehia încă 3. Totuşi, Naomi a fost cea care a avut următoarele două oportunităţi de a câştiga cu returul la 6-5. Ea a ratat ambele mingi de set, dar în tie-break n-a mai avut emoţii.
Petra a fost cea care a început mai bine setul 2: 2-0, dar Naomi a revenit imediat şi cu două break-uri a preluat conducerea, avantaj pe care şi l-a păstrat până la 5-3, scor la care a condus cu 40-0 pe serviciul adversarei. Dar următoarele 9 puncte din cele jucate au fost câştigate de Kvitova, care astfel a salvat cele 3 mingi de meci şi a egalat situaţia la break-uri, ca în ultimul game să închidă cu un joc câştigat la zero, cu returul.
În decisiv, Naomi a trecut peste evenimentul neprielnic din finalul setului 2, a câştigat cu returul în jocul 3, avantaj pe care şi l-a păstrat până la final, apărând o minge de break la 3-2.

Campioana este recompensată cu 2.000 de puncte WTA şi cu un premiu financiar în valoare de 4.100.000 AUD (2.581.470 €), în timp ce finalista, cu 1.300 de puncte şi 2.050.000 AUD (1.290.766 €).

Galerie videoclipuri (8)

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com