Nu rata:

Bianca Andreescu a fost desemnată jucătoarea anului în Canada.

Credit Foto: Pascal Ratthé / Tennis Canada

Bianca Andreescu (189 WTA, clasament maxim: 143 WTA / august 2017, n. 16 ianuarie 2000), pe care vom avea ocazia să o vedem la întâlnirea de Fed Cup România – Canada, 10-11 februarie, Cluj-Napoca, a fost distinsă cu titlul de cea mai bună jucătoare a anului de către Tennis Canada, federaţia canadiană de tenis.

Ea a coroborat această distincţie cu cele de cea mai bună jucătoare la simplu şi cea mai bună junioară a Canadei.

Jucătoarea de origine română a făcut anul acesta tranziţia de la junioare la senioare, astfel încât a avut rezultate remarcabile la ambele categorii de vârstă:

  • la junioare a câştigat două titluri de Mare Şlem la dublu – Australian Open şi Roland Garros – alături de compatrioata ei, Carson Branstine
  • la senioare a reuşit ca la primul turneu WTA jucat în carieră – WTA International Washington – după ce a trecut de Camila Giorgi (83 WTA) în primul tur, să devină prima jucătoare născută după 1 ianuarie 2000 care a învins o membră a top 20 – Kristina Mladenovic (13), inaugurând astfel seria neagră a franţuzoaicei, care a continuat până la sfârşitul sezonului.
    Pentru sferturile de finală de la acest turneu, Bianca a fost distinsă de WTA cu titlul de jucătoarea cu cel mai important progres în luna iulie.
    – De asemenea, alături de aceeaşi Carston Branstine, a jucat în prima finală WTA a carierei: WTA International Quebec City
    – La Wimbledon a reuşit să se califice pe tabloul principal.
    – În Fed Cup, după un palmares 5-0 în meciurile din Grupa Zonală, în partida decisivă a întâlnirii cu echipa Kazahstanului din barajul Grupei Mondiale II, a învins-o pe Yaroslava Shvedova (51) şi a facilitat revenirea echipei Canadei în elita tenisului pe echipe.

    – La simplu şi-a mai adăugat în palmares două titluri ITF Pro: ITF 25k Rancho Santa Fe şi Santa Margherita, pe care le-a alăturat celui câştigat în 2016: ITF 25k Gatineau.

La masculin, onorurile Federaţiei Canadiene de Tenis au mers către Denis Shapovalov (51 ATP, n. 15 aprilie 1999).

Aşadar, doi jucători foarte tineri au uzurpat dominaţia lui Milos Raonic – cel mai bun jucător al Canadei între 2011-2016 – şi Eugenie Bouchard – 2013-2016.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com