Nu rata:

Câteva precizări despre modalitatea de acordare a wild card-urilor, de Adrian Sava.

Credit Foto: azquotes.com

Pentru că tot a venit vorba destul de mult în ultima vreme despre wild card-uri (invitaţii), iată câteva consideraţii legate de modalitatea în care se acordă ele în circuitul WTA

Pentru acordarea unui wild card candidatele trebuie să aplice on-line pe site-ul organizatorilor turneului.
În cerere – care este una tip – jucătoarele trebuie să precizeze câte wild card-uri au primit în anul respectiv până la acea dată şi turneele unde le-au folosit.
Limita de wild card-uri care poate fi acordată – în calificări sau pe tabloul principal – este de 6/an acordabilă în turnee WTA International, Premier sau Grand Slam. Jucătoarele din top 10 pot primi un număr nelimitat de wild card-uri într-un an.
Cum se alocă ? Nu este nici o regulă, acordarea ţine strict de preferinţa organizatorilor turneului şi de obicei aceştia le dau celor care consideră că vor face un turneu bun, sunt bine pregătite sau au rezultate bune pe suprafaţa respectiva. Printre cele acceptate se regăsesc jucătoare de top, foste câstigătoare de Grand Slam, tinere speranţe din ţara respectivă sau veterane, la apus de carieră. După analizarea cererilor, directorul turneului validează jucătoarele acceptate.
De obicei, sunt acceptate 2-4 jucătoare la un turneu WTA International şi circa 8 la un turneu major cu 128 de jucătoare pe tablou.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com