Nu rata:

Cea mai mare adversară a Simonei e Halep, editorial de Alexandra Sfîrlogea.

Embed from Getty Images

Cea mai mare adversară a Simonei e Halep

Alexandra Sfîrlogea

Preluare de pe bologul Simona Halep Fan Space

Nici cel mai bun OCC nu îi deschide româncei lacătul pe care sistematic ea îl pune meciurilor ca cel din seara asta. Nici acel Darren calm și calculat în cuvinte, care l-a adus pe rebelul Agassi înapoi unde îi era locul nu poate să schimbe o Halep închistată care are nevoie de Simona.
Aici, cred că putem să vorbim și despre altceva, nu doar despre tenis. E vorba de mentalitate, de gestionarea unor valori pe care le purtăm cu noi doar pentru că ne-am născut și am crescut într-o țară care e înfometată după oameni ca Simona.
Ori ea știe asta și cred că acel ,,nu simt nicio presiune” în realitate înseamnă ,,da, am pe umerii mei de dus multe răspunsuri la întrebări care n-au mai fost puse de zeci de ani”.
Jocul de astăzi vorbește de la sine, despre detaliul ăla care face tensiul unul dintre cele mai interesante sporturi: mintea. Acea rotiță pe care trebuie să o răscucești puțin, exact ca la ceasurile acelea vechi, ca să îți dea trezirea dimineața. Halep ori nu știe de ea, ori nu a răscucit suficient. Cândva, trebuie să sune.
Muguruza a jucat bine. Bine și atât. În timp ce Halep s-a jucat din nou cu o șansă ce are să o scoată din regula de trei simplă.
Câteodată românca are acel ”je ne sais quoi”. Uneori definit printr-un joc superb, alteori prin meciuri ca cel de azi.
Ceva, undeva, lipsește. Păreologii o să apară iar și o să ne zică ei de ce Halep a dat-o în bară și a prins fileul. Tenisul, în momente ca astea, arată de ce acele 5 puncte minuscule, au o valoare atât de mare.
Oricum, locul lui Halep în clasamentul WTA, ne ajută pe noi, ăștia, muritorii de foame, cum ajută frecția cu spirt la piciorul de lemn. În cel mai fericit caz mai pierdem câțiva neuroni când ne expunem tristețea rezultată din jocul ei. Ce spuneam… Unde-i GS-ul ăla?
Simona Halep vinde! Și mulți o cumpără doar pentru bani, pentru că românul e în stare să dea bani și pe obiecte a căror întrebuințare nu o cunosc. Cam așa e și aici. Mass-media nu face excepție de la așa ceva. Din contră.
Iar în ceea ce privește comentariul la meciurile Simonei, cineva, mi-a zis, nu de mult timp, că în viața asta bunul simț îți dictează să faci lucruri la care ai habar că te pricepi, nu crezi că te pricepi. Și îi dau dreptate. Mai ales că omul are habar de tenis. Mult habar!
Noi ăștia de acasă, credem că ne pricepem la tenis și de-asta și umplem rețelele astea online cu păreri, care mai de care mai tâmpite. Însă când vocea ta e auzită de mii de oameni, bunul simț (din nou) îți dictează (teroretic) să spui lucruri la care ești sigur că te pricepi. Măcar din respect pentru cei care au un gram de informații despre tenis.
Patosul din comentariul de astăzi al acelui mare cunoscător e bomboana de pe colivă. Dar asta e. Coliva e desertul preferat al românului.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com