Nu rata:

Clasamentele WTA date publicităţii astăzi şi locurile ocupate de jucătoarele românce.

Embed from Getty Images

Simona Halep ocupă în clasamentul WTA dat publicităţii astăzi locul 1, pentru a 48-a săptămână, dintre care ultimele 32, consecutive.

La sfârşitul ştirii, clasamentul funcţie de numărul de săptămâni petrecute pe prima poziţie (începând cu 3 noiembrie 1975), în care Simona mai are nevoie de o lună în frunte, pentru a ocupa poziţia a 10-a.

*

În top 10, după disputarea turneului Premier 5 “Wuhan Open”, remarcăm regresul de 4 locuri al câştigătoarei de anul trecut – Caroline Garcia – acum eliminată la primul meci, coborâre de care au profitat 4 jucătoare, care nici ele nu au performat – sau nu au participat – la Wuhan, Petra Kvitova, Elina Svitolina, Naomi Osaka – aceasta depăşind-o şi pe Karolina Pliskova – deşi nu a jucat săptămâna trecută.

Mai jos, campioana de la Wuhan, Aryna Sabalenka îşi continuă urcuşul, acum 4 paşi deodată, iar finalista de anul trecut – Ashleigh Barty – acum doar semifinale coboară două locuri.
În rest, două rocade din care au ieşit în dezavantaj Jelena Ostapenko şi Garbiñe Muguruza, ambele în continuu regres.

1 0 Simona Halep 8061
2 0 Caroline Wozniacki 5610
3 0 Angelique Kerber 5345
4 1 Petra Kvitova 4635
5 1 Elina Svitolina 4555
6 2 Naomi Osaka 4390
7 0 Karolina Pliskova 4345
8 4 Caroline Garcia 3925
9 0 Sloane Stephens 3912
10 0 Julia Goerges 3730
11 0 Kiki Bertens 3630
12 1 Daria Kasatkina 3355
13 1 Jelena Ostapenko 3188
14 1 Elise Mertens 3170
15 1 Garbiñe Muguruza 3115
16 4 Aryna Sabalenka 3110
17 1 Serena Williams 2976
18 0 Madison Keys 2751
19 2 Ashleigh Barty 2615
20 1 Anastasija Sevastova 2600

*

În clasamentul sezonului 2018 “Porsche Race Singles”, care îl are ca lider tot pe Simona Halep, lupta pentru calificarea la Turneele Finale – Singapore (21-28 octombrie) şi Zhuhai (30 octombrie-4 noiembrie) se ascute – Mihaela Buzărnescu, reintrată astăzi în circuit, mai păstrează încă şanse pentru cel de-al doilea, de pe locul 23 pe care îl ocupă azi, dacă luăm în calcul şi că acolo sunt posibile retrageri.

1 0 Simona Halep 6911
2 0 Angelique Kerber 5256
3 0 Naomi Osaka 4351
4 0 Petra Kvitova 4300
5 0 Caroline Wozniacki 4087
6 0 Elina Svitolina 3841
7 0 Sloane Stephens 3824
8 0 Karolina Pliskova 3601
9 0 Kiki Bertens 3591
10 0 Elise Mertens 3080
11 9 Aryna Sabalenka 2990
12 1 Serena Williams 2976
13 1 Daria Kasatkina 2920
14 1 Madison Keys 2752
15 1 Julia Goerges 2715

*

În clasamentul de dublu, Irina Begu şi-a luat în primire noul maxim al clasamentului – 22 WTA (cel vechi: 24 WTA / 13 august 2018), după finala jucată la WTA International Tashkent, iar coechipiera ei de acolo – Raluca Olaru – a progresat 2 locuri.

*

În ce le priveşte pe celelalte jucătoare românce, maxime ale clasamentului înregistrează astăzi:

  • Andreea Ghiţescu (21 de ani) – 673 WTA (maximul vechi: 679 WTA / săptămâna trecută), urmare a unui progres conjunctural de 6 locuri
  • Andreea Prisăcariu (18 ani) – 798 WTA (maximul vechi: 816 WTA / 23 iulie 2018), urmare a unui progres de 59 de locuri, datorat semifinalei de la ITF 15k Monastir (Tunisia)
  • Denise Stoica (18 ani) – 909 WTA (maximul vechi: 923 WTA / 30 iulie 2018), urmare a unui progres conjunctural de 17 locuri
2 24 1 Mihaela Buzărnescu 2018
3 53 0 Irina-Camelia Begu 1056
4 61 4 Sorana Cîrstea 966
5 80 1 Ana Bogdan 783
6 82 0 Monica Niculescu 767
7 141 1 Irina Bara 429
8 145 3 Alexandra Dulgheru 417
9 221 4 Andreea Roşca 257
10 247 10 Elena-Gabriela Ruse 225
11 258 4 Jaqueline Cristian 206
12 268 10 Alexandra Cadanţu 201
13 304 7 Raluca Şerban 153
14 384 5 Cristina Dinu 102
15 421 14 Nicoleta Dascălu 87
16 425 30 Irina Fetecău 85
17 452 6 Laura Ioana Andrei 77
18 461 42 Miriam Bulgaru 74
19 463 7 Ilona-Georgiana Ghioroaie 74
20 469 1 Oana Georgeta Simion 73
21 557 4 Georgia Crăciun 51
22 606 1 Cristina Ene 41
23 613 2 Gabriela Talabă 40
24 615 2 Elena-Teodora Cadar 40
25 631 2 Ioana Loredana Roţca 38
26 657 1 Andreea Mitu 34
27 673 6 Andreea Ghiţescu 32
28 691 5 Alexandra Damaschin 30
29 695 28 Ioana Gaşpar 30
30 761 5 Karola Bejenaru 23
32 798 59 Andreea Prisăcariu 19
33 805 73 Cristina Adamescu 19
34 909 17 Denise-Antonela Stoica 13
35 910 4 Arina Vasilescu 13
36 912 60 Gabriela Tătăruş 13
37 929 21 Gabriela Duca 12
38 1005 0 Oana Gavrilă 9
39 1202 3 Alexandra Stăiculescu 4
40 1227 2 Mihaela Mărculescu 3
41 1227 2 Maria Toma 3
42 1227 28 Elena Bogdan 3

Credit Info: WTA Rankings

*

1. Germany Steffi Graf 377
2. Czech Republic/United States Martina Navratilova 332
3. United States Serena Williams 319
4. United States Chris Evert 260
5. Switzerland Martina Hingis 209
6. Socialist Federal Republic of Yugoslavia/Federal Republic of Yugoslavia/United States Monica Seles 178
7. Belgium Justine Henin 117
8. United States Lindsay Davenport 98
9. Denmark Caroline Wozniacki 71
10. Belarus Victoria Azarenka 51
11. Romania Simona Halep 48
12. France Amélie Mauresmo 39
13. Germany Angelique Kerber 34
14. Russia Dinara Safina 26
15. United States Tracy Austin 21
Russia Maria Sharapova
17. Belgium Kim Clijsters 20
18. Serbia Jelena Janković 18
19. United States Jennifer Capriati 17
20. Spain Arantxa Sánchez Vicario 12
Serbia Ana Ivanovic
22. United States Venus Williams 11
23. Czech Republic Karolína Plíšková 8
24. Spain Garbiñe Muguruza 4
25. Australia Evonne Goolagong Cawley 2

Credit Info: wikipedia.org

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com