Pe bune! Tu habar nu ai ce-i tenisul! Tu nu vezi că toată România știe ce-i ăla tenis, numai tu nu?!

Ce-i cu atitudinea asta de mare sportivă pe tine? Tu nu vezi că jumătate din populația României joacă tenis? Ne ducem și la Grand Slamuri, luăm și trofee, câștigăm meci după meci. Și tu? Ai stat acasă cu sarmalele-n față de la Crăciun și până de Anul Nou.

Păi asta-i atitudine? Uită-te le noi! Mâncăm tenis pe pâine! Dintotdeauna am făcut asta. Adică din 2014 de când cu finala de la Roland Garros. Aaaaa! Erai și tu pe acolo? Uitasem.

Tu nu vezi că se scriu numai lucuri bune despre tine, indiferent de rezultatele jocului tău? Meriți tu așa ceva? Noi avem cei mai buni jurnaliști din lumea asta. Nimeni nu scrie cum scrie jurnalistul român. Acum că mai bagă o litera în plus sau în minus printre cuvinte, aia e. Sau dacă mai scrie că te retragi din tenis pentru că ai un muschiuleț cu probleme la un picioruș, asta nu înseamnă că nu sunt buni. Ce?!?! Nu te retragi?

Te-au criticat că pui poze pe Instagram și că te distrezi? Să-ți fie rușine! Adică nouă ni se lungesc ochii pe Facebook după știrile corecte și precise despre tine și tu stai pe Instagram? Pe bune? Să-ți fie rușine! Păi au dreptate ăștia din presă când zic că ești slabă psihic! Un om bun la cap, postează mai des și pe Twitter. Asta așa, ca să-ți vând un pont.

Ce jucătoare ești tu Simona Halep, când pierzi din primul tur la un turneu de Grand Slam,  pentru al doilea an consecutiv?  Cine ești tu Simona, ca să ne dai atâtea speranțe și să ne faci să credem în tine?

Dar eu? Cine sunt eu? Noi cine suntem? Ce suntem noi de fapt?

Cu ce drept criticăm și etichetăm faptele unui om, care face de  10 ori mai mult decât facem noi? Tu cel care stai pe Facebook și judeci, când ai alergat ultima oară pe un teren de tenis? Când ai ținut ultima oară o rachetă de tenis în mână?  Și tu ai zile proaste, doar că din fericire, pe tine nu te condamnă mii de oameni. Și tu ai zile când nu dai randament, doar că pe tine nu te obligă nimeni să oferi declarații după fiecare rezultat slab. ,,Suntem o echipă! Reușim împreună!”

Dreptul la opinie, nu e dreptul la o judecată greșită. O judecată construită pe bază unei  idei preconcepute și false nu e demnă de adus în fața miilor de oameni. E ca și cum ar începe Halep să joace tenis cu mingi de baschet. Te obosește, te doare mâna, ți se rupe racheta și te lași și de sportul ăsta. Un joc ca acesta ar arăta urât. La fel și părerile născute din nervi și subiectivism.

Dreptul de a-ți exprima dezamăgirea e cât se poate de normal. Uneori este chiar demn de înțeles. Pentru că da! Halep nu e doar sportivul  pe care îl vrem toți cu trofeul în mână. În spatele unei imagini pe care am construit-o împreună cu ea, stă o Simona emotivă, incertă, temătoare, dar  care are nevoie de un zid mare pe care să se poată rezema uneori. O Simona Halep care vrea să știe doar ea anumite aspecte ale omului din spatele terenului de tenis și al camerelor de filmat. Mai sunt multe de spus, pentru că mai avem multe de învățat! Noi și Simona!

E un paradox cât se poate de românesc în spatele Simonei! Și paradoxul ăsta se numește ,,Specialitatea Halepiana”. Noi suntem specialiști în a-i pune Simonei tot felul de diagnostice, iar Simona e specialistă în a ne asigura că totul este bine, când poate nu e așa.

Noi suntem un popor care ne identificăm cu orice parte de frumos românesc. Ni-l asumăm de parcă suntem Brâncuși, iar Halep e produsul mâinilor noastre, când de fapt Halep e Halep, iar noi suntem milioane. Și nu avem nici măcar contribuția că am sculptat-o dincolo de granițele acestei țări, ca să o putem recupera și să o punem la loc de cinste.  Cinstea o să fie a ei și locul de cinste, tot ea și-l alege!

Noi suntem milioane de oameni, ce ne hrănim cu știri scrise greșit, cu declarații ale Simonei extrase din context sau cu postări ale specialiștilor, născuți peste noapte din dragostea pentru tenisul Simonei.  Pentru asta nu ne revoltăm! Nu ne revoltăm că limba română este desfigurată de la generație la generație. Și că parte din aceste generații vorbesc în numele unei majorătăți.  Nu se revoltă nimeni că românii ajung să citească din presă declarații ale lui Năstase, total extrase din context sau chiar inexistente. Nu se revoltă nimeni că tinerii care vor să-și urmeze visuri precum Halep, nu au unde să bată mingea.  Nu se revoltă nimeni că suntem atât de ușor de influențat și că azi, orice persoană  care scrie trei rânduri despre psihicul slab al Simonei e specialist. Pe noi ne supără mereu ce fac alții. Ne supără că Halep spune că e bine și nu înțelegem de ce pierde. Dar nu ne supărăm că noi suntem cei care avem așteptări false de la ea. Ne revoltăm că Halep ia din nou o mică pauză, dar nu ne revoltăm că noi n-am mai făcut sport de ani de zile. Ce facem noi, cu noi, contează mai puțin. Ce naiba, o Halep avem în țara asta!

Nu e un capăt de lume că nu mai câștigă meciuri. Dar și dacă ar fi, drumul până aici a fost memorabil, să nu uităm asta! Grand Slamul o să fie al ei, amintirile alături de ea, ale noastre!

Simona, îmi dorec să câștigi un Grand Slam atunci când presa din România nu o să-ți mai inventeze declarațiile, când știrile o să fie scrise corect și când jumătate din cei care te iubesc și te critică, în funcție de performanța ta, o să aibă câte un meci de tenis jucat.

Până atunci spune-ți doar  ție ce vrei să auzi și arată-ți numai ție ce vrei să vezi!  Și dacă tot vrei să câștigi și un Grand Slam, păstrează secretul până în finală. Nu de alta, dar noi suntem un popor sărac și de foame ne mai hrănim și cu visurile altora, mai ales dacă ele sunt mărețe.  Și atunci când nu primim porția promisă devenim răi și agramați.