Nu rata:

Fed Cup 2018. România – Elveţia: Câteva date legate de întâlnirea având ca miză prezenţa în Grupa Mondială.

Credit foto: cjsport.ro & Romania Fed Cup Team

La acest sfârşit de săptămână se va disputa întâlnirea contând pentru Barajul Grupei Mondiale – Fed Cup, ediţia 2018.

ROMÂNIA – ELVEŢIA

Învingătoarea va juca anul viitor în Grupa Mondială, urmând să dispute primul meci în sferturile de finală ale ediţiei 2019.

Gazda întâlnirii este Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, sâmbătă 20 aprilie – începînd cu ora 13.00 – urmând să se dispute primele două partide de simplu, iar duminică – cu începere de la ora 12.00, următoarele două partide de simplu şi cea de dublu.
Se joacă pe zgură, mingile sunt Babolat Roland Garros, între partidele de simplu este programată o pauză de 20 de minute şi între ultima de simplu şi cea de dublu, o pauză de 30 de minute.

Palmaresul direct dintre cele două reprezentative este 3-3

1978 (Melbourne): România – Elveţia 2-1 – au câştigat Virginia Ruzici şi Virginia Ruzici / Mariana Simionescu, a pierdut Florenţa Mihai

1979 (Madrid): Elveţia – România 2-1 – a câştigat Lucia Romanov, au pierdut Mariana Simionescu şi Lucia Romanov / Mariana Simionescu

1980 (Berlinul de Vest): România – Elveţia 2-1 – au câştigat Virginia Ruzici şi Lucia Romanov, au pierdut Florenţa Mihai / Virginia Ruzici

1983 (Zūrich): Elveţia – România 2-1 – a câştigat Virginia Ruzici, au pierdut Lucia Romanov şi Lucia Romanov / Virginia Ruzici

2007 (Sofia): România – Elveţia 2-1 – au câştigat Mădălina Gojnea la Timea Bacsinszky şi Raluca Olaru la Patty Schnyder, au pierdut Mădălina Gojnea / Monica Niculescu la Emanuelle Gagliardi / Patty Schnyder

2010 (Lisabona): Elveţia – România 2-1 – a câştigat Alexandra Dulgheru la Patty Schnyder, au pierdut Raluca Olaru la Amra Sadikovic şi Simona Halep / Raluca Olaru la Sadikovic / Schnyder

Primele 4 întâlniri s-au jucat în cadrul Grupei Mondiale, care până în 1995 s-a disputat în formatul cu turneu final (în 1983 gazdă a fost Elveţia), iar ultimele două întâlniri s-au disputat în cadrul Grupei I, Zona Europa / Africa, formatul fiind ca şi acum acela cu un singur turneu de calificare / retrogradare.

*

Echipa României a promovat în Baraj din Grupa Mondială II: 3-1 cu echipa Canadei, iar Elveţia a retrogradat din Grupa Mondială: 1-3 cu Cehia în sferturile de finală.

*

Echipa României ocupă locul 10 în clasamentul pe naţiuni, echipa Elveţiei este pe locul 6 (modul în care se întocmeşte clasamentul).

*

Pentru întâlnirea de la Cluj-Napoca cele două Federaţii au anunţat următoarele loturi:

ROMÂNIA: Simona Halep (1 WTA la simplu / 77 WTA la dublu), Sorana Cîrstea (34 / 153), Irina Begu (38 / 25), Mihaela Buzărnescu (40 / 65)
Căpitan nejucător: Florin Segărceanu, Antrenoare: Alina Tecşor-Cercel

ELVEŢIA: Timea Bacsinszky (46 / 136), Viktorija Golubic (115 / 71) / Jil Teichmann (135 / 209), Patty Schnyder (149 WTA / – )
Căpitan nejucător: Heinz Günthardt, Antrenoare: Martina Hingis

*

Locurile ocupate de cele 8 jucătoare în clasamentul sezonului 2018 – Porsche Race Singles:

2. Simona Halep

21. Mihaela Buzărnescu

56. Irina Begu

75. Sorana Cîrstea

77. Viktorija Golubic

159. Jil Teichman

308. Patty Schnyder

445. Timea Bacsinszky

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com