Nu rata:

Fed Cup 2019. Franţa – România: Florin Segărceanu a anunţat lotul nostru şi a dat o declaraţie.

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Florin Segărceanu, a anunţat lotul nostru pentru semifinala Grupei Mondiale cu Franţa, care se va disputa pe 20-21 aprilie la Rouen:

Simona Halep – 2 WTA la simplu / 409 WTA la dublu

Mihaela Buzărnescu – 32  / 28

Irina Camelia Begu – 70 / 33

Monica Niculescu – 138 / 56

Raluca Olaru – 36

De asemenea, Florin Segărceanu a făcut următoarele precizări:

Am promis că voi anunța echipa care va juca împotriva Franței după ce se va termina turneul de la Miami, dar din punctul meu de vedere lucrurile sunt deja clare și am ținut să fac anunțul acum, pentru a evita alte atacuri în presa de scandal la adresa acestei echipe.

Noi avem nevoie de liniște înaintea acestui meci atât de important și este trist să vezi cum persoane răuvoitoare încearcă să dezbine această echipă. Toate fetele din echipă au avut parte de un tratament corect din partea federației precum și din partea noastră, a mea și a Alinei Tecșor. Eu pot să vă asigur că nu există niciun scandal în echipa de Fed Cup a României așa cum, vă garantez că, niciodată, Simona Halep nu a condiționat prezența ei în echipă în nicun fel. Simona nu a cerut niciodată ca o jucătoare să nu fie chemată, nu a stabilit niciodată cine să joace și cine nu, nu a vrut niciodată mai mulți bani, cum ați văzut că se mai întâmplă în lume, și, probabil cel mai important lucru, ea este cea care a insistat întotdeauna ca banii care vin de la ITF, exclusiv pentru premierea jucătoarelor, să se împartă în mod egal între toate fetele, indiferent dacă au jucat sau nu. Și așa s-a întâmplat și după meciul din Cehia, iar toate fetele au primit, deja, sumele cuvenite.

Revenind la convocare, este clar pentru toți cei care urmăresc tenisul, că aceasta este cea mai bună echipă a României în acest moment. Avem, la simplu, patru jucătoare capabile să joace la cel mai înalt nivel, o avem pe Simona în mare formă, Monica a demonstrat și ea o revenire incredibilă, și un caracter de luptătoare de care avem atâta nevoie. Apoi, sunt semne bune și din partea Mihaelei și a Irinei, care au demonstrat că pot juca bine, iar în aceste condiții mai aveam nevoie de o a cincea jucătoare specializată pe dublu, pentru a putea, la nevoie, să avem o alternativă pentru cel de-al cincilea meci, care ar putea fi decisiv. Iar Raluca Olaru este, evident, cea mai în formă jucătoare de dublu pe care o puteam convoca, ea fiind, deja, calificată în sferturile de finală la Miami.

Credit Info: frt.ro

ComenteazĂ

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com