Nu rata:

Filozofia de antrenor a lui Darren Cahill. Interviu luat de Paul Annacone.

Embed from Getty Images

Darren Cahill a fost intervievat de fostul jucător şi actualul antrenor Paul Annacone – i-a avut ca elevi pe Roger Federer şi Pete Sampras – pentru “Tennis Channel”.
Mai jos, transcrierea interviului şi video la sfârşitul ştirii.

Paul Annacone: Care este filozofia ta de antrenor?

Darren Cahill: Încerc să menţin totul la un nivel simplu. Plec de la premisa că atunci când intri pe teren pentru o sesiune de antrenament să încerci să realizezi doar câteva lucruri, să nu complici. Căci dacă reuşeşti să îmbunătăţeşti unul sau două aspecte ale jocului tău, astfel ca atunci părăseşti terenul să simţi că ai progresat în acele zone, vei putea spune după 3 sau 6 luni: “cât de mult am avansat în acele privinţe”. Adică, antrenamentul trebuie să fie specific şi ţintit asupra scopurilor pe care le doreşti.

P.A.: Cum ţi-ai defini stilul în trei cuvinte?

D.C.: Australian, Relaxat, un bun Ascultător.

P.A.: Ai avut o gamă atât de variată de jucători ca elevi: Lleyton Hewitt, Andre Agassi, acum pe Simona. Cum reuşeşi să faci faţă personalităţilor diferite? Îţi adaptezi stilul pentru fiecare?

După cum ştii, antrenoratul este o activitate dinamică. Poţi să ai planurile puse la punct legat de ce doreşti să lucrezi, dar realizezi că în general datele problemei se schimbă şi trebuie să te adaptezi ca antrenor, ca să fii sigur că ţinteşti lucrurile ce trebuiesc ţintite, astfel încât să ai o eficienţă maximă.
Aşa că lucrurile acestea nu s-au schimbat, indiferent dacă i-am antrenat pe Lleyton, Andre sau Simona. A fost cam la fel.

P.A.: Cum ai reuşit să împaci diferenţele de vârstă? L-ai antrenat pe Lleyton cânde era foarte tânăr şi pe Andre când era într-un stadiu avansat al carierei lui. Ai avut alte abordări din cauza stadiilor diferite ale carierelor lor?

D.C.: Am început cu Andre atunci când era deja o legendă şi am încercat să scot la iveală tot ce avea mai bun în el. Am asigurat o comunicare mai bună cu fizioterapeul Gil Reyes, căci una e să ai grijă de un corp al unui jucător de 34 de ani şi alta de cel al unuia de 18. Lleyton intra pe teren şi nu avea nicio oprelişte. Asta a fost cu totul diferit.
Apoi, Lleyton nu era prea interesat de tactică, de atuutile tehnice al adeversarului. În schimb, Andre era interesat de tot, îi plăcea să disece jocul adversarului în cele mai mici amănunte.

P.A.: Cum faci separaţia între antrenament şi informarea jucătorului versus pregătirea de dinaintea meciului?

D.C.: Toată munca importantă este făcută în timpul sesiunilor de antrenament. În ziua meciului păstrez totul foarte simplu. O întreb pe Simona – pe care o antrenez acum – diverse lucruri. Dacă ea e dornică să afle informaţii, mă întreabă. Dacă o simt setată şi gata de joc, îi dau mai puţine informaţii. E mai mult o chestiune subiectivă.
În schimb, la sesiunile de antrenament dau multe informaţii, căci acolo se poate face diferenţa.

P.A.: Cum ai ajuns antrenor?

D.C.: A fost o opţiune implicită, sincer, căci m-am oprit devreme, din cauza genunchilor. La un moment dat a venit acel puşti cu şapca pusă invers, în şort, mi-a bătut la uşă, acasă, în Adelaide. Era Llyeton Hewitt.
Am jucat vreo 2-3 ore. Prietena mea (Actuala soţie) şi cu mine i-am apreciat potenţialul. Şi aşa s-a scris povestea lui Llyeton Hewitt.

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com