Nu rata:

Gest romantic de amploare al lui Alexis Ohanian Sr.

Pentru a celebra revenirea Serenei Williams în competiţiile circuitului WTA programată pentru săptămâna viitoare la WTA Premier Mandatory “BNP Paribas Open” Indian Wells 2018, soţul ei, Alexis Ohanian Sr. a amplasat 4 panouri gigantice pe autostrada interstatală I10 – care leagă Florida de California – mai precis cu 40 de kilometri înaintea locaţiei unde se va disputa turneul.

Alexis Ohanian Sr. a folosit fotografiile Serenei, ale micuţei Alexis Olympia Ohanian Jr. şi a adăugat o litera M. acronimului G.O.A.T. (cea mai importantă din toate timpurile), transformându-l în G.M.O.A.T. (cea mai importantă mamă a tuturor timpurilor).
Cu semnătura lui şi a micuţei.

Reacţiile pe social media variază de la evaluarea acţiunii ca pe una grandomană, până la aprecierea pentru o asemenea declaraţie de dragoste dedicată soţiei şi mamei copilului – acestea sunt mult mai multe –  destule intervenţii fiind cele ale unor persoane de sex feminin, care-şi întreabă soţii când vor avea şi ele parte de un astfel de gest.

*

Serena a postat astăzi un mesaj de mulţumire pe Instagram:

Sunt atât de fericită să-i am pe Alexis Ohanian şi pe Olympia Ohanian lângă mine, la revenire. Îmi place atât de mult surpriza lor. Mă face să mă simt specială. Vă iubesc pe amândoi.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com