Nu rata:

ITF 100k+H Dubai 2017: Adversarele lui Buzărnescu şi Cadanţu în primul tur. Din calificări nu mai vine nimeni pentru noi.

Postarea de pe Instagram a AlexandreiNoua mea prietenă pentru selfie-uri de la Dubai
a fost repostată de contul de Facebook al turneului

A fost tras la sorţi tabloul principal al turneului ITF – dotat cu premii în valoare de 100.000 USD + H (ospitalitate) – “Al Habtoor Tennis Challenge”, care se dispută pe hard, în aer liber, la Dubai.

Mihaela Buzărnescu (59 WTA), cap de serie 2, o va avea ca adversară în primul tur pe Ayumi Morita (Japonia, 856, clasament maxim: 40 WTA / octombrie 2011, 27 de ani) [WC], pe care Mihaela nu a mai întâlnit-o până acum.

Morita este o jucătoare care a fost chinuită de o serie lungă de accidentări şi care a încercat mereu să revină, dar fără succes: în 2016 a jucat doar un meci, iar în 2017 a participat la 4 turnee la începutul anului, dar de 3 ori a abandonat, ultima dată în partida cu Patricia Ţig la WTA Premier 5 Dubai, în primul tur al calificărilor.

Alexandra Cadanţu (158 WTA) o va avea ca adversară pe Sara Errani (144 WTA, clasament maxim: 5 WTA / mai 2013, 30 de ani).

Errani a câştigat ambele partide pe care le-au jucat cele două până acum: 6-2, 6-2 la WTA International Palermo 2012 (QF / zgură) şi 6-3, 6-2 la WTA International Acapulco 2013 (R32 / zgură).
Errani a reintrat în forţă după suspendare şi a jucat în octombrie semifinale la WTA International Tianjin, apoi a câştigat ITF 60k Souzhou, în continuare a slăbit însă ritmul şi la următoarele 3 turnee nu a mai câştigat decât un singur meci.

*

Mihaela şi Alexandra vor juca şi dublu, iar în primul tur ele vor evolua în:

Mihaela Buzărnescu (104 WTA la dublu) / Alena Fomina (Rusia, 252) – Akgul Amanmuradova (Uzbekistan, 328) / Lisa Ponomar (Germania, 359) [WC]

Alexandra Cadanţu (160) / Valentyna Ivakhnenko (Rusia, 228) – Shu-Ying Hsieh (322) / Su-Wei Hsieh (31) (ambele Taipei)

Su-Wei Hsieh este cea cu care Monica Niculescu a câştigat în 2017 WTA Biel şi a jucat finala la WTA Premier 5 Cincinnati, iar Shu-Ying este sora ei mai mică.

*

În turul 2 al calificărilor, ambele jucătoare românce rămase în turneu au ieşit:

Dalila Jakupovic (Slovenia, 187) [1]Raluca Şerban (365) 7-5, 3-6, 2-0 scor la care Raluca s-a retras după 2h5′

Cristiana Ferrando (Italia, 287) [8]Miriam Bulgaru (477) 6-2, 6-3 în 1h23′

Tabloul de Simplu – ITF 100k+H Dubai 2017

Tabloul de Dublu – ITF 100k+H Dubai 2017

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com