Nu rata:

Irina Begu renunţă la echipa tehnică cu care lucrase în ultimii 5 ani.

Embed from Getty Images

Irina Begu a decis să întrerupă colaborarea cu antrenorii Artemon Apostu-Efremov şi Adrian Cruciat.

Într-un comunicat publicat acum puţin timp pe Facebook, Irina scrie:

Buna ziua tuturor,

Nu mi-a fost uşor să iau această decizie, însă după 5 ani de colaborare am decis să închei un capitol din viaţa mea.
Au fost 5 ani extraordinari, cu multe reuşite si cu atingerea obiectivelor propuse.
Vreau să le mulţumesc băieţilor Artemon Apostu Efremov si Adrian Cruciat pentru devotamentul lor, prietenia şi profesionalismul de care au dat dovadă.
Voi păstra întotdeauna o relaţie specială cu ei şi le doresc din suflet mult succes în noile colaborări.

De-a lungul acestei colaborări, Irina a câştigat 3 titluri din 4 finale la simplu (dintr-un total de 4 titluri din 7 finale) şi 7 titluri din 12 finale la dublu (dintr-un total de 8 titluri din 14 finale).

Dar sezonul acesta nu a fost unul fructuos pentru jucătoarea noastră, ea reuşind la simplu două semifinale – WTA International Shenzhen şi Istanbul – şi două tururi 3 – Roland Garros şi Premier Charleston – dar şi o serie de 6 înfrângeri consecutive în primul tur, începută la Premier Eastbourne şi încheiată la Premier 5 Cincinnati, astfel că a regresat în clasamentul WTA, de pe locul 43 la începul anului pe locul 59, pe care îl va îmbunătăţi, e adevărat, luni, cu câteva poziţii.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com