Nu rata:

ITF 15k Bucureşti: Florin Mergea / Adrian Barbu, la primul lor titlu împreună.

Nou formata pereche – la sfârşitul ştirii anunţul lui Florin legat de iniţierea parteneriatului – compusă din Florin Mergea (52 ATP la dublu, clasament maxim: 7 ATP / iulie 2015, 32 de ani) şi Adrian Barbu (761, clasament maxim: 265 ATP / august 2005, an în care şi-a atins şi maximul la simplu: 752, 34 de ani) a înregistrat prima victorie de turneu, la ITF Futures 15k Bucureşti.

Cotaţi capi de serie 2, ei i-au învins în finala disputată astăzi, pe favoriţii principali Hugo Dellien (360, fost 185/2015) / Federico Zeballos (248) (ambii Bolivia) cu 6-2, 4-6, [13-11] în 1h12′ şi după ce au salvat în super tie-break 4 mingi de meci – 3 la 6-9 şi una la 9-10.

Florin şi Adrian vor fi recompensaţi 18 puncte ATP fiecare şi cu un premiu financiar în valoare de 930 USD, pe care îl vor împărţi.

Pentru Adrian acesta este al 18-lea titlu ITF la dublu, primele 16 obţinute în perioada 2003-2006, iar penultimul anul acesta (/Petru-Alexandru Luncanu) la ITF 15k Bucureşti (19-25 iunie).

Aşa cum spune Florin pe contul lui de Facebook (de unde am luat şi fotografiile):

Un pas mic, dar important, înainte.

*

Comunicatul lui Florin la începerea parteneriatului (30 iulie)

Anul trecut și anul acesta am trecut prin mai multe accidentări, unele m-au obligat să pun racheta deoparte, altele m-au împiedicat să joc tenisul pe care îl doream. După Jocurile Olimpice nimic n-a mai funcționat decât in limite cât de cât acceptabile, iar pregătirea din iarnă a fost afectată mult și ea. Când corpul îți transmite semnale, e timpul să stai și să le asculți. Ultimul a venit în timpul turneului de la Wimbledon.

Aveam nevoie de o pauză, să-mi pun lucrurile în ordine și să mă odihnesc mental. Mă uit ce am făcut în ultimii 5 ani, unde am ajuns și unde pot ajunge dacă voi fi sănătos. Într-o mare măsură sunt mulțumit de rezultate, și e un moment bun să-i mulțumesc Daianei pentru sprijinul ei, partenerilor mei de până acum, preparatorilor si fizioterapeutilor și nu în ultimul rând vouă, susținătorilor mei din tribune sau de la distanță.

În ultimele 3 luni m-am antrenat alături Adrian Barbu pe care îl cunosc de mulți ani și de fiecare dată când am ieșit de pe teren am avut satisfacția lucrului bine făcut, sau mă rog, în cazul nostru, a mingii bine și de foarte multe ori lovite! Nu pot spune asta despre toate antrenamentele pe care le-am avut de-a lungul anilor cu diverșii mei parteneri.

Adi, un jucător cu perspective bune acum 11 ani când a fost nevoit să renunțe la tenis din diverse motive, a decis să revină în circuitul profesionist la dublu. Întotdeauna mi-am dorit ca pe circuitul ATP să joc alături de un român, anul trecut după Rio credeam că se va întâmpla, dar nu a fost să fie.

Antrenamente excelente, motivație la cote înalte, ambiție egală cu a mea, valori comune, un român și mai presus de toate un foarte bun prieten. Ce ne-ar împiedica să jucăm împreună, chiar de mâine? Clasamentul lui Adi, lipsa lui de experiență la nivel de turnee ATP?

Ce mă împiedică pe mine să joc din nou turnee futures sau challangeruri și să-i spun ce am văzut și învățat în ultimii 5 ani? Clasamentul meu nu e o problemă, cu siguranță, iar limba română nu e un obstacol pentru niciunul din noi.

Ce ar ieși de aici? O perioadă foarte bună de antrenamente chiar în competiții și un clasament în creștere pentru Adrian Barbu, care ne va da șanse de participa la turneele mari de anul viitor.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com