Nu rata:

ITF 25k Getxo 2017: Mihaela Buzărnescu este imbatabilă în circuit – 15 victorii consecutive, un nou titlu şi revenirea în top 200 WTA!

Galerie: Mihaela Buzărnescu, campioană la Getxo
Credit Foto: via Daniel Dinuţoiu

După victoriile de turneu de la ITF 60k Hodmezovasarhely şi ITF 60k Izmir – cu intermezzo-ul din calificările Wimbledon 2017 – Mihaela Buzărnescu a câştigat în această săptămână alte 5 partide în al doilea circuit al tenisului feminin, datorită cărora a cucerit titlul la turneul ITF – dotat cu premii în valoare de 25.000 USD – “XXVII Torneo Internacional de tenis de Getxo”, care s-a disputat pe zgură, la Getxo în Ţara Bascilor, Spania.

Odată cu cel de-al 3-lea titlu consecutiv în circuitul ITF Pro, Mihaela va fi recompensată cu 50 de puncte ATP şi cu un premiu financiar în valoare de 3.919 USD.

Cele 70 de puncte acumulate în această perioadă – 20 în calificările de la Wimbledon + cele 50 de aici – o vor propulsa pe Mihaela în top 200 WTA, după 5 ani.
Pe 11 iunie 2012, ea îşi atingea maximul clasamentului: 141 WTA, dar aflată în pragul top 100 WTA, din cauza unei grave accidentări, n-a mai jucat din septembrie 2012 până în octombrie 2014, încheind astfel sezoanele următoare pe locurile 891 – 2014, 260 – 2015 şi 351 – 2016, când din nou a fost obligată să stea departe de teren în prima jumătate a anului.

Cele 5 victorii de la Getxo – care completează fabuloasa serie de 15 reuşite consecutive în circuitul ITF Pro – au fost obţinute de Mihaela care a fost cap de serie 2 – ea ocupă pentru moment locul 213 WTA – la următoarele jucătoare:

  • Estrella Cabeza-Candela (Spania,476, fostă 95 WTA / mai 2013) : 3-6, 7-5, 3-5 retragere în turul 1
  • Seone Mendez (Australia, 550): 4-6, 6-0, 6-4 în turul 2
  • Paula Badosa Gibert (Spania, 298): 7-6(3), 3-6, 6-1 în sferturile de finală
  • Olga Saez Larra (Spania, 233) [4]: 6-4, 6-3 în semifinale
  • Renata Zarazua (Mexic, 293): 6-2 , 6-2 în finala de astăzi

Credit Info: itftennis.com

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com