Nu rata:

ITF 25k Pune 2017: Jaqueline Cristian continuă să câştige şi este în semifinale la simplu şi în finală la dublu!

Galerie
Jaqueline în timpul partidelor de astăzi
Credit Foto: puneopen.org

Pentru a treia zi la rând, Jaqueline Cristian a obţinut două victorii la turneul ITF – cu premii în valoare de 25.000 USD – “Pune Open $25000 ITF Womens Championship 2017”.

În sferturile de finală ale probei de simplu:

Jaqueline Cristian (254 WTA) [2] – Tereza Mihalikova (Slovacia, 461) [8] 7-6(2), 6-2

Partida a durat 1h42′.
Prima manşă a fost mai grea pentru Jaqueline, care a ratat o minge de set la 5-4 şi a fost nevoită să joace şi prelungirile.

Jaqueline acumulează 18 puncte WTA, care o apropie de top 200 şi un premiu financiar în valoare de 1.144 USD.

Adversara ei din semifinale va fi Zeel Desai (India, 871, clasament maxim: 683 / iulie 2017, 18 ami) [WC], care în sferturi a creat surpriza: 6-3, 6-2 cu Valeriya Strakhova (Ucraina, 335, fostă 221WTA) [4].

*

În proba de dublu Jaqueline Cristian (309 WTA la dublu) / Tereza Mihalikova (Slovacia, 366) [4] s-au calificat în finală după victoria categorică: 6-0, 6-1 în 48′ la Berfu Cengiz (Turcia, 369) / Karin Kennel (Elveţia, 386).

Jaqueline şi Tereza dobândesc câte 30 de puncte WTA şi vor împărţi un premiu financiar în valoare de 719 USD pentru calificarea în finală, care pentru jucătoarea noastră va fi a 16-a la dublu din carieră, din care a câştigat până acum 7.

Pe prima, Jaqueline o juca şi câştiga la 15 ani: ITF 10k Balş 2013 (/ Raluca Platon).
Va fi a 4-a finală la dublu din 2017 – a câşigat ITF 25k Sofia (/Anastasiya Komardina) – toate la nivel 25k, cea mai importantă râmând aceea de la ITF 50k Saint-Malo 2016 (/ Alexandra Cadanţu).

Adversarele perechii româno-slovace din ultimul act vor fi Pei-Chi Lee (Taipei, 367) / Yana Sizikiova (Rusia, 190) [3].

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com