Nu rata:

ITF 60k Versmold 2017: Mihaela Buzărnescu va juca finala după cea de-a 19-a victorie consecutivă în circuit!

Galerie: Mihaela, astăzi la Versmold
Credit Foto: www.reinert-open.de

Rămăsesem ieri cu numărătoarea la 18 victorii consecutive în circuitul ITF pentru Mihaela Buzărnescu.

Putem să mai adăugăm liniştiţi una, căci ea a câştigat astăzi în semifinalele turneului ITF – cu premii în valoare de 60.000 USD – “Reinert Open”, care se dispută pe zgură, la Versmold:

Mihaela Buzărnescu (213 WTA) – Anastasia Zarycka (Cehia, 397) 6-2, 6-3 în 59′

Credit Info: itftennis.com

Niciun set pierdut până acum de Mihaela la Versmold, 48 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 4.863 USD.
Acum, Mihaela este sigură de locul 145 WTA şi se apropie vertiginos de maximul carierei ei: 141 WTA / 11 iunie 2012.

Mihaela Buzărnescu va juca mâine în cea de-a 24-a finală a carierei (palmares: 18-5) şi în cea de-a 3-a la această categorie, după cele câştigate la ITF 60k Hodmezovasarhely şi ITF 60k Izmir în cadrul acestei serii incredibile de invincibilitate.

Adversara ei din ultimul act va fi Barbara Haas (Austria, 179, clasament maxim: 134 / septembrie 2016, 21 de ani) [8].

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com