Nu rata:

ITF Juniori Grad 1 Berlin 2017: Ştefan Paloşi înşiră victorie după victorie şi este în finală!

Când la începutul săptămânii mă refeream la parcursul lui Ştefan Paloşi de la turneul de Grad 1 de la Berlin, ca fiind “unul excelent”, m-am grăbit cu aprecierea, căci acum am rămas fără superlative.

Aflat într-o formă excepţională, Ştefan s-a impus şi astăzi, în semifinale, într-o manieră categorică şi s-a calificat astfel în prima sa finală la un asemenea nivel – mai are două finale câştigate în palmares, dar de Grad 5:

Ştefan Paloşi (133 ITF) – Aidan McHugh (Marea Britanie, 108 ITF, fost 77 ITF) 6-2, 6-1

Ştefan s-a desprins în câteva minute de la 2-2 în primul set, iar în setul 2 a făcut doar o pauză la 3-0, pentru ca să încheie rapid conturile cu adversarul său, care are şi clasament ATP, fiind clasat pe locul 1835 în ierarhia seniorilor.

Ştefan îşi îmbogăţeşte astfel zestrea de puncte, ajungând acum la 100 acumulate la Berlin. În clasamentul combinat al juniorilor el se va bucura de 80 de puncte nete, care îl vor propulsa în zona locului 80.

Adeversarul din finală a lui Ştefan va fi unul redutabil: capul de serie 2, Rudolf Molleker (Germania, 24 ITF, fost 13 ITF la începutul anului, 901 ATP).

O fotografie a arenei principale – “Steffi Graf Stadion” – unde se dispută turneul, care are 3.000 de locuri. De altfel, Ştefan ne-a transmis că a fost entuziasmat de organizarea turneului, de condiţiile ireproşabile de care s-au bucurat participanţii şi de atmosfera de sportivitatea în care s-a desfăşurat întrecerea.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com