Nu rata:

JO de Tineret Buenos Aires 2018: Filip Jianu şi Selma Cadâr au debutat cu victorii.

Galerie: Delegaţia României & Lulu şi Selma după victoria de ieri
Credit Foto: Instagram

Săptămâna aceasta se dispută la Buenos Aires a 3-a ediţie a Jocurilor Olimpice (de vară) pentru Tineret – primele două au fost Singapore 2010 şi Nanjing 2014, următoarea se va disputa la Dakar, în 2022 – o competiţie dedicată tinerilor între 15 şi 18 ani.

Turneul de tenis este cotat în cea mai înaltă categorie, alături de cele 4 de Mare Şlem, şi a avut printre  medaliaţii cu aur pe Daria Gavrilova în 2010 sau printre cei cu argint, perechea Karen Khachanov / Andrey Rublev, în 2010.

Se dispută probele de Simplu – Băieţi şi Fete (tablouri de 32 de jucători), Dublu (tablouri de 16 echipe), dar şi cea de Dublu Mixt (tablou de 32 de echipe), inedită pentru competiţiile juniorilor.

La ediţia actuală România este reprezentată de Selma Cadâr şi Filip Jianu, ei fiind însoţiţi de antrenorul Răzvan Itu.

Ieri, jucătorii noştri au disputat primele partide, ambele câştigate.

  • Simplu Băieţi:

Filip Jianu (15 ITF, 1264 ATP, 17 ani) – Lorenzo Musetti (Italia, 5 ITF, 16 ani) [4] 6-4, 6-4

Filip acumulează 100 de puncte ITF pentru calificarea în optimile de finală, unde îl va întâlni pe Clement Tabur (Franţa, 17 ITF, 1044 ATP, 18 ani)

  • Dublu Fete:

Selma Cadâr (37 ITF, 1108 WTA la dublu, 18 ani) / Lulu Sun (Elveţia, 23 ITF, 952 WTA, 17 ani) –  Lea Ma (20 ITF, 17 ani) / Alexa Noel (10 ITF, 16 ani) (ambele SUA) 6-1, 6-4

Selma şi Lulu acumulează câte 150 de puncte ITF şi le vor întâlni în sferturile de finală pe favoritele principale Xinyu Wang (5 ITF, 17 ani, 227 WTA la dublu) / Xiyu Wang (1 ITF, 17 ani, 309 WTA la dublu, 182 WTA la simplu) (ambele China) [1]

Până atunci, astăzi ei vor evolua în partidele contând pentru primul tur al probelor de Simplu Fete şi Dublu Băieţi:

Selma Cadâr Kaja Juvan (Slovenia, 100 ITF, 197 WTA)

Filip Jianu / Daniel Michalski (Polonia, 40 ITF, 18 ani) – Tao Mu (China, 21 ITF, 18 ani) / Naoki Tajima (Japonia, 16 ITF, 18 ani)

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com