Nu rata:

Jucător român din circuitul ITF Futures suspendat pentru că a pariat.

Unitatea pentru integritate în tenis (TUI) a dat publicităţii ieri un comunicat în care anunţă suspendarea jucătorului român Marius Frosa (2037 ATP, clasament maxim: 1920 iunie 2017, 21 de ani) pentru că a pariat.

El avea deschise 3 conturi online, pe care a plasat 12 pariuri în intervalul iulie 2014 – iunie 2015.

Deşi niciun pariu nu era făcut pe vreun meci de-al lui, programul de luptă anti-corupţie în tenis interzice explicit jucătorilor să parieze pe meciuri profesioniste.

Pedeapsa pentru Marius Frosa este o suspendare de 8 luni (începând de astăzi) – care îi va fi redusă la 4 luni, în cazul în care nu mai comite alte abateri – şi o amendă de 1.000 USD.

Anul acesta Marius Frosa a jucat în 6 turnee ITF Futures în România, Serbia, Cehia şi SUA şi n-a câştigat niciun meci pe tablourile principale de simplu, ci doar în calificări, precum şi un meci de dublu.

Marius a jucat ultimul turneu în SUA, pentru că începând cu ianuarie 2017 a fost admis la Universitatea Wichita State, în anul 2, mutându-se de la Universitatea din Galaţi. La Wichita a fost cooptat în echipa de tenis a universităţii (Sursă Info: tennisworldusa.org).

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com