Nu rata:

Modificările structurale ale circuitului ITF, contestate de jucători. Apel lansat pentru revenirea la vechiul sistem.

Despre noile reglementări ale circuitului ITF am vorbit în paginile TeniSite.info.

Modificările structurale ale circuitului ITF au fost puse la punct şi vor fi aplicate începând cu anul viitor.
ITF: Retrospectiva sezonului 2018, din perspectiva restructurării circuitului. Clasamentul de săptămâna aceasta.

De la începutul acestui an, ele au intrat în vigoare, dar aplicarea lor, în particular accesul pe tablourile principale, cele ale calificărilor, nou introdusului clasament ITF au creat probleme uriaşe. Zeci şi zeci de opinii, exprimate pe reţelele de socializare, ale unor analişti – cunoscători în profunzime ai fenomenului – au contestat noile modalităţi de acces pe tablourile turneelor ITF.
Modalitatea complicată de a lucra cu două clasamente face să dispară unul dintre cele mai mari puncte de atracţie ale acestui sport şi anume simplitatea sistemului competiţional şi cea a ierahiilor şi astfel, circuitul ITF intră într-o negură a anonimatului şi a lipsei de interes.

Mai grav, jucătorii se văd în situaţia să nu mai poată accesa turnee, să-şi dezvolte cariera, iar oameni care au activat în domeniu şi iniţial au fost de acord cu aceste modificări, după ce le-au văzut intrate în vigoare şi le-au descifrat efectele, au devenit adversari fermi ai noului sistem.

Cert este că jucătorii s-au sindicalizat într-o mişcare de împotrivire faţă de noile reglementări şi de modificare a acestora.
Printre altele, au creat grupul “Change ITF Rules”, iar reprezentantă pentru România a fost desemnată fosta jucătoare şi actuala antrenoare, Diana Enache, una dintre colaboratoarele permanente ale TeniSite.info.

În rândurile de mai jos, ea adresează un apel jucătorilor şi popularizează una dintre iniţiativele grupului mai sus menţionat, gândită în ideea de a atrage atenţia opiniei publice asupra acestei grave probleme:

Tenisul nostru drag se pierde.

Ne pierdem speranţa, se iroseşte munca de ani de zile pe terenul de tenis, ne pierdem jucătorii, antrenorii şi preparatorii fizici.

ITF a decis să schimbe reguli care au afectat drastic participarea jucătorilor la multe dintre turneele ITF şi Challanger.
Noul sistem de punctaj a făcut ca jucătorii care anul trecut câştigau turnee ITF 15.000 USD să fie privaţi de prezenţa în clasamentele WTA / ATP, sau altfel spus: jucători de top 200-300 – unii recent întorşi de la Grand Slam-uri – se chinuie acum să joace calificări la turnee de 25.000 USD şi mai mari.

Este inadmisibil ca tabloul calificărilor să fie compus din 24 de jucători şi după lungi discuţii singurul lucru pe care cei de la ITF au acceptat să-l modifice a fost să-l mărească la 32.

Oameni buni, când am început noi tenisul tabloul calificărilor era de 128 de jucători. Nu este posibil să nu mai dai jucătorilor şansa de a participa la turnee. Atenţia se îndreaptă doar spre jucătorii de top, juniorii care au mereu locul asigurat pe tablou şi celor cu resurse financiare, aşa cum şi Toni Nadal declara într-un interviu acordat grupului “Change ITF Rules” în urmă cu 2 zile.

În primul rând, juniorii trebuie să parcurgă TREPTAT fiecare perioadă, în special cea de acomodare de la nivelul de juniorat la seniorat, mai precis, până la atingerea potenţialului maxim. Dar, de asemenea, trebuie acordată o şansă şi jucătorilor de 24-25 de ani care nu şi-au atins încă acel potenţial.

În plus, cei care au avut rezultate la vârste mai fragede, au fost ajutaţi mereu cu wild card-uri pe tablourile de calificări sau chiar cele principale în ţările lor şi nu numai.

Cred că toţi jucătorii îşi doresc să contribuie la ceva frumos atunci când îşi propun să practice acest sport de performanţă. Ei aduc beneficii organizatorilor de turnee atunci când sunt în număr cât mai mare, aduc profit antrenorilor şi preparatorilor fizici, căci fără sportivi aceşti oameni nu ar mai avea spor.

Şi să nu uităm că în ultimii ani sportivii au fost asaltaţi cu zeci de mesaje de către pariori.
Şi da, oameni buni, aceşti sportivi au adus profit caselor de pariuri şi cred că nu există jucător care să nu fi primit măcar o dată un mesaj cu insulte.

În calitate de reprezentant al ţării noastre, alături de alţi ambasadori care se luptă pentru schimbarea acestor reguli – cea mai activă fiind Csilla Argyelán – mi-aş dori să fiţi uniţi.

Pe această cale voi ataşa un model în care orice sportiv poate face un scurt videoclip şi va putea să-l împărtăşească în grupul ChangeITFRules. Împreună putem schimba acest fenomen!

Vă salut! Numele meu este…  din ţara… cel mai bun clasament WTA / ATP al meu este… şi cel actual este…

Motivul pentru care fac acest video este pentru că vreau să susţin public iniţiativa jucătorilor afectaţi de noile reglementări ale ITF.

Cred că acestea nu sunt deloc benefice comunităţii tenisului. Limitările exclud mii de jucători din circuitul pro, pentru că ei nu mai pot participa în competiţii.
Cu actualele reguli în vigoare nu mi-aş fi atins maximul clasamentului WTA / ATP pentru că nu aş fi avut nicio şansă să accesez vreun turneu sau să ajung să joc la un Mare Şlem.
Cred că orice jucător are acelaşi drept să concureze şi susţin liberalizarea calificărilor şi reintroducerea clasamentului unificat.

Aşa că încurajez toţi jucătorii să facă asemenea videoclipuri, să susţină public şi să ajute această mişcare, pentru că împreună suntem mai puternici şi avem o şansă de a salva viitorul tenisului.

Din suflet.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com