Nu rata:

Roger Federer s-a gândit pentru o clipă la retragere după Australian Open.

Într-un interviu acordat “New York Times”, Roger Federer mărturiseşte că după ce a câştigat al 18-lea titlu de Mare Şlem, Australian Open 2017, i s-a ivit la un moment dat în subconştient gândul:

Cum poţi să mai depăşeşti asta?

Dar după o judecată obiectivă – nu a luat pauza de 6 luni ca să mai joace un singur turneu, ci încă doi-trei ani – şi una subiectivă – bucuria incredibilă a echipei lui atunci când a câştigat finala – a decis să continue.

El îi înţelege însă pe cei care sunt de părere că ar trebui să se retragă, dar le răspunde că nu poate să facă asta atâta timp cât a muncit atât, cât iubeşte la fel de mult tenisul şi când mai are atâtea de spus.

Altfel, Roger spune că s-a bucurat de acest titlu de Mare Şlem mai mult decât după alte succese similare, pentru că n-a fost obligat să joace imediat:

După primul Mare Şlem câştigat – Wimbledon 2003 – n-am avut timp să mă bucur, căci a doua zi eram la antrenamente la Gstaad. Acum este diferit: sunt încă pe val, simt în continuare că sunt în al noulea cer.

Federer va juca săptămâna viitoare la Dubai şi apoi, funcţie de cum se va simţi, va lua deciziile legate de Indian Wells şi Miami.

 

 

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com