Nu rata:

Roland Garros 2018: Marco Cecchinato se califică în semifinale, după o victorie mare la Novak Djokovic!

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

3 Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidei

Marco Cecchinato se clasa la începutul anului în afara top 100 ATP, pe locul 109. A reuşit să câştige ATP Challenger 50k Santiago de Chile în martie şi la sfârşitul lui aprilie ATP 250 Series Budapesta, venit din postura de lucky loser.

Nimic nu anunţa însă că îşi va depăşi condiţia de jucător de pluton. Şi totuşi la Roland Garros 2018 a reuşit să facă acest lucru, şi după ce l-a învins foarte greu pe Marius Copil în primul tur, i-a eliminat pe Pablo Carreno Busta [10] în turul 3 şi pe David Goffin [8] în optimi.

Iar astăzi a reuşit să treacă şi de Novak Djokovic – campionul din 2016 – în al doilea sfert de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului.
Sigur, sârbul nu mai e – cel puţin pentru moment – ce a fost, dar modul în care s-a impus italianul, merită toată admiraţia şi – de ce nu – entuziasmul.

Marco Cecchinato (Italia, 72) – Novak Djokovic (Serbia, 22) [20] 6-3, 7-6(4), 1-6, 7-6(11)

Partida a durat 3h26′.
Cecchinato şi-a asigurat primul set, datorită unicului break din jocul 4.
În al doilea, a câştigat din nou cu returul în jocul 2, dar Nole l-a prins din urmă: 2-2 şi apoi a avut 3 oportunităţi de a câştiga setul, pe serviciul italianului la 6-5. Le-a ratat şi Marco s-a distanţat repede în tie-break.
Părea că fosul lider ATP va egala situaţia la seturi, după ce a câştigat categoric manşa a 3-a şi conducea cu 5-2 (un break înainte) în a 4-a. Cecchinato nu a fost însă de acord, a revenit, iar în tie-break s-a declanşat nebunia.
Marco a condus 3-0, Nole a egalat, dar italianul a avut prima minge de meci la 6-5. Salvată de Nole cu un voleu de rever care a aterizat pe tuşă. Execuţie tehnică pe care a repetat-o în punctul următor, din cealaltă jumătate a terenului.
Dar aceste lovituri geniale ale lui Nole au fost anihilate tot de el cu altele de o neîndemânare inexplicabilă, rame sau out-uri enorme.
Astfel el a ratat 3 şanse de set, la 7-6, 8-7, 9-8, iar Marco Cecchinato a fructificat a 4-a minge de meci – după cele ratate la 6-5, 10-9 şi 11-10 – atunci când Djokovic a lăsat să treacă o minge, convins fiind că avea să iasă afară. N-a ieşit şi astfel italianul a cules gloria, iar Nole va trebui să fie mulţumit cu acest rezultat, nu foarte rău, dar departe de ce a fost în trecut. Parcă nici dialogurile lui teatrale cu publicul nu mai au farmecul de odinioară în aceste condiţii.

Cele 720 de puncte ATP pe care le-a acumulat Marco Cecchinato până acum îl vor purta până cel puţin pe locul 27 (!), în timp ce Djokovic va urca un loc şi asta în cazul în care adversarul lui de astăzi nu va trece în semifinale şi de Dominic Thiemînvingător în primul sfert de finală de astăzi – caz în care îl va depăşi pe sârb.

Marco Cecchinato devine astfel cel mai slab clasat semifinalist la Roland Garros, de la Andrei Medvedev (100 ATP) în 1999 şi primul italian care s-a calificat în semifinalele turneului de la Corado Barazzutti în 1978 (Credit Info: atpworldtour.com).

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com