Nu rata:

Roland Garros 2018: Simona Halep, alte fotografii, momentele importante ale partidei şi interviul acordat Eurosport.

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

3 Slideshow-uri a câte 5 imagini

După ce a terminat victorioasă partida din turul 2 (R64) al Roland Garros 2018, Simona Halep i-a acordat un scurt interviu comentatoarei Barbara Schett, de la Eurosport:

Felicitări, comparativ cu ziua de ieri,  astăzi ai fost mult mai în apele tale, cred că emoţiile au dispărut, ai controlat întreaga partidă.

Mulţumesc. A fost un meci excelent, în opinia mea. Mi-a fost greu să returnez, căci are un topspin diferit, fiind stângace. Dar mi-am propus doar să fiu concentrată asupra jocului meu, să negociez acele mingi înalte, să deschid terenul mai mult şi să fiu mai agresivă.

Ai prins-o deseori pe contre-pied, ai vrut să-i exploatezi deplasarea în teren. Cred că asta a fost cheia.

Da, asta a fost cheia: să joc cross-uri scurte, să o fac să alerge mult. Am încercat să stau aproape de linia de fund, dar mingea sărea atât de înalt, iar mie, cum nu sunt aşa de înaltă, mi-a fost greu. Dar până la urmă am jucat bine şi m-am impus la final.

După aceste două meciuri câştigate, îţi propui să îmbunătăţeşti anumite aspecte, în vederea câştigării titlului?

Cred că trebuie să-mi joc cel mai bun tenis ca să câştig titlul, dar abordez fiecare zi separat. Sper ca în turul următor să joc ceva mai bine şi apoi vom vedea. Sper să câştig în turul 3 şi mai vedem.

Galerie videoclipuri (2): Interviul şi momentele importante ale partidei


ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com