Nu rata:

Sara Errani a primit o pedeapsă mai mare. Jucătoarea nu ştie dacă va mai avea puterea să revină.

Embed from Getty Images

Sara Errani, apărând culorile Italiei – două victorii la simplu – în întâlnirea de Fed Cup cu Spania (10-11 februarie)

Sara Errani (31 de ani) fusese suspendată în august 2017 pentru o perioadă de 2 luni de către ITF, fiind depistată pozitiv cu letrozol. Apărarea jucătoarei a fost aceea că ingerase accidental medicamentul – laolaltă cu toată familia – pe care mama ei îl lua pentru tratarea cancerului.

Comitetul anti-doping italian a făcut apel la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), care a mărit suspendarea de la 2 la 10 luni.

Ciudat este însă că respectiva Curte a admis apărarea Sarei – ingerarea accidentală a substanţei – şi a evaluat abaterea ca pe una uşoară (foto jos).

Errani este revoltată şi într-un comunicat dat publicităţii ieri (foto jos), reia argumentele apărării, precizând că a pierdut deja 7 luni între rezultate şi efectuarea primei suspendări, a revenit de pe locul 280 WTA (acum este pe 72 ) şi că nu ştie dacă va mai avea puterea să o mai facă încă o dată, după alte 8 luni.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com