Nu rata:

Schimbări de regulament şi în turneele de Mare Şlem.

Embed from Getty Images

Este clar că a fost deschisă cutia Pandorei pentru schimbările de regulament în tenis. Turneul Final Next Gen Milano 2017 a fost declanşatorul acestui proces. De urmărit cât de profund va fi şi cât de repede va dura implementarea lui la toate turneele.

După ce ITF a introdus începând cu 2018 regula “no let” (fără neţ) la serviciu în competiţiile juniorilor, iată că şi Comitetul Director al turneelor de Mare Şlem a decis anumite modificări începând cu 2018 sau 2019 la cele 4 turnee care se află sub jurisdicţia sa:

2018: 

  • s-a decis în unanimitate susţinerea modificării anunţate de Australian Open pentru 2018, legată de timpul alocat serviciului: acesta se măreşte la 25 de secunde (de la 20), dar va fi cronometrat strict
  • se alocă 1 minut de la intrarea pe teren a jucătorilor până la întâlnirea de la fileu cu arbitrul, apoi 5 minute pentru încălzire şi încă 1 minut pentru a începe meciul. Jucătorul care încalcă acest cod de timp va putea fi penalizat cu o amendă de până la 20.000 USD
  • orice jucător care nu este capabil să joace şi care se retrage după ziua de joi (ora locală 12.00), înaintea săptămânii în care debutează meciurile de pe tabloul principal, va primi doar 50% din premiul financiar cuvenit primului tur, restul de 50% vor reveni lucky loser-ului care-l înlocuieşte, în plus faţă de premiul financiar pe care îl va câştiga acesta ulterior
  • orice jucător care evoluează în primul tur şi care se retrage sau performează sub nivelul cerut de standardele profesionale va putea fi amendat cu o sumă mergând până la premiul financiar cuvenit participării în această rundă

2019:

  • în 2018 turneele de Mare Şlem vor continua cu 32 de capi de serie, intenţia fiind ca din 2019 numărul lor să revină la 16

 

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com