Nu rata:

SHENZHEN, pământ românesc ! Șapte “tricolore” vor evolua în China, pe tablourile de simplu și / sau dublu

.
După ce miercuri, 13 decembrie, v-am relatat «în exclusivitate» faptul că Simona Halep și Irina Begu vor face pereche la Shenzhen (WTA International, Hard), astăzi revenim cu alte vești proaspete în ceea ce privește echipele cu românce în componenţă care vor mai fi angrenate în cadrul turneului menționat.

*

Pe lângă Halep și Begu, pe tabloul de dublu al întrecerii din China le vom mai avea pe Raluca Olaru (locul 36 WTA – foto 3) și Olga Savchuk (Ucraina, locul 33), plus Mihaela Buzărnescu (locul 104 – foto 2) și Irina Bara (locul 135 – foto 4). Cele din urmă vor fi la limită în vederea accederii directe. Înscrierile sunt încă în desfășurare, iar săptămâna viitoare vom afla mai multe detalii. Olaru și Savchuk sunt finalistele ediției de anul acesta.

*

În calificările probei de simplu vom fi reprezentați de Ana Bogdan (locul 105 – foto 1), iar aceeași Irina Bara (locul 184 în această probă) speră să acceadă ulterior, fiind momentan a 5-a jucătoare sub linia celor direct acceptate. Ana ar mai avea nevoie de două retrageri virtuale pentru a se alătura celorlalte patru “tricolore” pe tabloul principal. Din 31 decembrie, meciurile se vor vedea la Digi Sport !

 


Vezi AICI cine va fi prezentă, în mod direct, pe tabloul principal de simplu al întrecerii asiatice sau la Brisbane și cu cine s-ar putea duela Simona sau Irina în fazele superioare.


 

Daniel Radu

Credit Foto : True Arena Hua Hin, dunlop-tennis.jp, Getty Images și Eduardo Manzana

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com