Nu rata:

Simona Halep a acordat un interviu New York Times.

Credit Foto: Instagram Story Cosmin Hodor

Simona Halep a acordat un interviu jurnalistului John Clarke, care a apărut în ediţia de ieri a prestigiosului ziar, New York Times.

În introducere Clarke punctează că anul acesta a fost unul definitoriu în cariera Simonei – a câştigat primul titlu la un turneu de Mare Şlem – dar că se încheie sub o ameninţare: seria de 4 înfrângeri la rând cauzată de accidentare. El spune că jucătoarea se află într-o cursă contracronometru pentru a se vindeca şi a participa la Turneul Final WTA de la Singapore, cu scopul de a-şi apăra prima poziţie în clasament.
De asemenea, Clarke face precizarea că ziarul a editat şi a condensat conversaţia lor.

Ai avut un an excelent.

A fost cel mai bun al carierei mele, acela în care am câştigat un turneu de Mare Şlem. Să fiu numărul 1 este extraordinar, dar şi mai preţios a fost titlul de Mare Şlem. Australian Open a fost de asemenea o experienţă importantă pentru mine. Mi-am forţat limitele şi am văzut că performanţa este posibilă. Am realizat că sunt puternică şi că pot să mă mobilizez la maximum. Cred că acel turneu m-a ajutat să cred că pot câştiga unul din turneele majore. După Melborune am crezut cu adevărat că pot câştiga un Mare Şlem.

Jocul consistent a fost una din caractersticile tale definitorii în acest sezon. Cum ai reuşit să menţii acel nivel al jocului?

M-am bucurat mai mult de joc anul acesta. Am eliminat presiunea negativă. Dacă reuşeşti asta, poţi să realizezi orice. Am trecut prin momente din acestea în drumul spre vârf. Dar experienţa şi momentele dificile, m-au învăţat că dacă te bucuri de joc şi interpretezi fiecare moment dificil şi fiecare turneu ca pe o provocare, lucrurile merg mult mai bine.

Pregătirea psihică a jucat un rol în aceste realizări?

În ultimul an am lucrat cu un psiholog. Lucrăm din greu şi pe partea de analiză. Acum, la acest nivel, toată lumea joacă bine. Aşa că încerc să devin mai puternică mental. Psihologul mi-a spus că trebuie să-mi controlez emoţiile şi să fiu mai pozitivă.
Ea m-a învăţat să elimin gândurile negative în timpul partidelor, apelând la câteva exerciţii. Asta m-a ajutat să aduc nişte îmbunătăţiri. Problema mea este negativismul – vin din România. Românii sunt niţel negativişti. Toţi ştim asta. Aici negativismul este ceva normal.

Această gândire pozitivă trebuie să fie mai importantă acum decât alteori, căci RMN-ul a dezvăluit o hernie de disc, ameninţându-ţi locul 1 la sfârşitul sezonului.

Gândesc foarte pozitiv acum, în pofida accidentării. Simt durerea, dar sunt încrezătoare că exerciţiile, recuperarea şi terapia vor face ca totul să fie în regulă. Nu mă voi opri din jucat tenis.

Cât de frustrant este să simţi limitările impuse de corp atunci când joci cu o accidentare?

E greu să joci accidentat. Mi-a fost greu să joc în China, pentru că nu ştiam ce am. Eram stresată şi îngrijorată. Dar acum, când ştiu ce este periculos şi ce nu pentru mine, mi-e mai uşor să intru pe teren şi să joc cel mai bun tenis. Fiecare accidentare e dură, căci mental şi fizic încerci să-ţi protejezi o parte a corpului şi să le foloseşti mai mult pe celelalte. Şi aşa rişti noi accidentări.

Acum când ştii că este vorba de hernie de disc, eşti mai puţin stresată?

M-a mai consultat un medic astăzi, care mi-a spus că pot juca. Problema este acolo, discul s-a mişcat. Dar nu este periculos. Nu se deplaseză zilnic. E bine. Exerciţiile pentru a întări musculatura în acea zonă pot împinge discul înapoi sau îl pot menţine în poziţia respectivă. Nu e aşa de rău. Nu există riscul unor înrăutăţiri ulterioare. Trebuie să-mi fac recuperarea, cu exerciţiile de bază şi terapie prin masaj. Fără tenis. Aştept turneul ca să pot juca.

Cât de motivată eşti să joci Turneul Final WTA şi să termini anul pe primul loc?

Sunt 100% motivată. Este ţelul meu cel mai important. Voi da tot ce pot în această perioadă ca să termin pe primul loc. Pot realiza mai mult decât anul trecut la Turneul Final. O să fie ceva grozav.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com