Simona a trecut anul acesta prin două momente la care, uitându-ne puțin în urmă, parcă pare de neînțeles de unde și cum a reușit ea să își adune puterea de a o lua din nou la capăt, să-și ia racheta în mâini și să își spună: azi o sa fac totul mai bine decât ieri, astăzi nu o să conteze decât ceea ce pot EU să fac pentru mine pentru că doar EU sunt cea care mă pot mobiliza și doar EU pot să îmi ofer șansa de a-mi îndeplini visul:  mai întâi, accidentarea din startul sezonului și apoi momentul ,,Paris”.

Am plecat la drum plini de entuziasm, simțeam că e anul în care ceva uriaș trebuie să se întâmple pentru Simona, dar curând aceasta a fost prinsă în meciul cu Siniakova pe picior greșit. Asta era impresia, că s-a întâmplat ceva ce nu trebuia. Și am mers mai departe. Cu un singur meci câștigat, Simona intra pe un tablou accesibil de la Australian Open. Singurul obstacol? Primul tur împotriva lui Shelby Rogers. Tocmai declarată cea mai rapidă jucătoare din circuitul feminin, în mod ironic, Simona s-a văzut depășită din punct de vedere fizic la toate capitolele de o jucătoare care a venit cu lecțiile făcute și nu a oferit nimic gratis. La conferința de presă, Simona a declarat că suferă de o tendinită care se trage de la Turneul Campionelor. Anunța că durerea o împiedică să joace la un nivel pe care ea și-l cere, preconizând și o pauză competițională.

A revenit însă la St. Petersburg, unde de asemenea nu a reușit decât să ducă un meci până la capăt retrăgându-se înaintea disputării meciului din sferturi. Pauza anunțată la Australian Open a devenit o necesitate, astfel că Simona a renunțat la angajamentele participării la Fed Cup, neparticipând nici la Doha sau Dubai.

image

La Indian Wells, Simona a obținut o gură de aer prin victoria împotriva lui Vekic, urmând apoi momentul Miami. Laitmotivul revenirii și transformării jucătoarei Simona Halep. Întoarcerea meciului de la minge de meci împotriva lui Stosur și căderea nervoasă din meciul cu Johanna Konta care a condus la o suspendare temporară a colaborării dintre ea și Darren Cahill au creat premisele pentru o analiză introspectă profundă și luarea deciziei asupra nevoii unei schimbări de atitudine pe terenul de tenis. Simona a muncit mult la acest capitol, iar la Mamaia a demonstrat că voința e mai mare decât încăpățânarea, luându-și revanșa în fața lui Konta.

Zgura. Moment de euforie, exaltare, parte a sezonului cel mai aproape de perfecțiune posibil pentru Halep. Semifinală la Stuttgart, titlu Madrid și finală la Roma și Roland Garros. Segmentul alunecărilor controlate, picăturilor de zgură pe spatele asudat al jucătorilor, meciuri asemuite bătăliilor dintre gladiatorii de pe arenele romane, a strigătelor disperate după gustul victoriei, loviturilor de forehand furibunde și emoţiilor violente răsuflate agresiv în prosop.

Cu victoriile de încredere de la Stuttgart, Simona și-a început campania de apărare a titlului de la Madrid printr-o victorie detașată asupra Krystinei Pliskova pentru ca apoi meciul împotriva lui Vinci să etaleze pe deoparte o Simona care se poate pierde pe sine în fața unui joc scos din alte filme, o Simona care aflată la conducere s-a lăsat derutată și umbrită de lovituri ce au scos-o din ritm. Scurte și voleuri a la Vinci ce te împing pe marginea prăpastiei delirului vicențian, unde apare cealaltă Simona. Cea care se trezește cu fața înspre golul înspăimântător al înfrângerii și își începe lupta pentru supraviețuire. Acel moment de limpezire în care știi că nu mai e loc de bâlbâieli și îndoieli, ci de fapte. Nu e rețeta perfectă, dar când aceasta funcționează e cel mai delicios desert. În meciul cu Stosur, Simona nu a mai lăsat scorul să ia proporții și a ținut aproape, suficient cât să își obțină avantajul necesar care să o ducă în prima ei finală a sezonului. Pentru prima dată, Simona reușește apărarea unui titlu în fața lui Mladenovic care venise ca una dintre cele mai în formă jucătoare a sezonului.

La Roma, Simona s-a strecurat în finală cu un singur set pierdut (împotriva Anastasiei Pavlyuchenkova) și se întâlnea cu Elina Svitolina care venea cu trei trofee câștigate până la acea dată. Nimic nu anunța desfășurarea evenimentelor cu tentă dramatică. Cu primul set în buzunar și avantaj în setul doi, Simona a suferit o căzătură în urma căreia a rezultat o entorsă ce a pus multe semne de întrebare chiar și asupra participării la Roland Garros. Simona a strâns din dinți, a dus meciul la capăt și ajuns la Paris unde a luat hotărârea să joace indiferent de consecințe.

Roland Garros. Turneul râvnit, aducător al celor mai semnificative performațe la un turneul de Grand Slam și vinovatul sfâșierii unor mii de inimi. Turneul care ne-a făcut să sărim în picioare de fericire, să ne luăm cu mâinile de cap, să ne strângem în brațe apropiații și să ne trezim nopțile asudați, trebuie să fi fost un coșmar…

image

Nu mai e loc de drame, cred că e turneul care poate să-i fi setat cariera pe un drum în care aflată în fața adversității, Simona a luat tot ce a fost mai tragic, mai amar și regretabil și a transformat în dorință. În nevoia de a evolua și de a munci pentru performanța care i-ar aduce cariera la îndeplinire profesională. Acest proces nu a fost ușor, și cred că va rămâne într-un colț ascuns al sufletului ca un ghimpe a tot ceea ce ar fi putut să fie: primul titlu de Grand Slam și locul 1 în lume. Poate că într-o zi îi va veni de folos.

Într-un final, Parisul e locul în care Simona a întors meciul împotriva Svitolinei de la 2-5 în setul secund și nu a mai cedat niciun game în setul decisiv. În semifinala cu Pliskova, meciul a mers pe liniile binecunoscute ale jucătoarei care are un ascendent asupra adversarei, plus avantajul suprafeței preferate, iar pe de cealaltă parte având o sportivă care își știe limitele pe zgură, dar care muncește stoic pentru a obține performanța unei semifinale de Grand Slam. Finala cu Ostapenko nu mai are nevoie de analize, de ce-ar fi fost dacă…, a fost întoarsă pe dos și descusută îndelung la momentul respectiv. ,,Copilul” care nu cere voie, care merge și ia ceea ce își dorește, care nu are teama de a avea ceva de pierdut sau câștigat, a atitudinii că nu se poate decât să cadă pe linie, că eroarea poate fi compensată, a tupeului nu înfumurat, ci al riscului asumat de la prima până la ultima minge, copilul care i-a ,,furat” primul Grand Slam Simonei, dar care, la final e o Ostapenko care n-a clipit și care și-a câștigat meritat performanța.  

După sferturile de finală de la Eastbourne, Simona a ajuns să își facă ajustările necesare pentru jocul de iarbă, obținând cele mai strânse victorii într-un program dat peste cap de ploi care au înghesuit meciurile astfel încât s-a văzut nevoită să joace meciul din optimi și sferturi în aceeași zi. Wozniacki a avut mai multă vână, dar Simona se îndrepta spre Wimbledon cu niște seturi jucate suficient cât să o ajute în vederea celui de-al treilea Grand Slam al anului. De altfel, Simona nu a pierdut set până în sferturile turneului londonez, unde a trecut de Erakovic, Haddad Maia, Shuai Peng și Azarenka.

Există cel puțin trei nume care au apărut recurent în fața Simonei și de care se leagă cele mai importante momente, fie ele eșecuri sau victorii de descătușare. Mai întâi Jelena Ostapenko, cea care s-a interpus în fața primului titlu de Grand Slam, dar pe care a reușit să o învingă la Beijing pentru a strânge în brațe buchetul de trandafiri pentru obținerea poziției de lider mondial. Mai apoi Elina Svitolina, cea în fața căreia a pierdut finala de la Roma, dar pe care a învins-o în sferturile slam-ului francez. Și cel mai important Johanna Konta.

image

A fost mai întâi renumitul episod Miami, apoi revanșa de la Fed Cup, iar mai apoi sferturile de finală de la Wimbledon. Rivalitățile în tenis sunt mai speciale decât în alte sporturi, aici totul e personal. Acel jucător care se va interpune între tine și obiectivul tău mereu și mereu. Jucător din cauza căruia vei suferi cele mai mari dezamăgiri și pe care tânjești să îl bați. Devine o chestiune personală, chestiune care te extra-motivează în meciurile tari. Simona se afla la un meci distanță de locul 1, iar Johanna se afla în fața unei performanțe uriașe pentru o jucătoare britanică, și anume să ajungă în semifinalele de la Wimbledon pentru prima dată după 1978. Cu un public partizan în spate, britanica a făcut poate cel mai bun meci al anului pentru ea, a servit cu procentaje incredibile și a fost extrem de agresivă, atacând orice minge. La două puncte de meci în tiebreak-ul setului secund, Simona nu a riscat, iar asta a costat-o nu doar setul, ci și meciul. În al patrulea episod al întâlnirilor dintre cele două Simona a venit mai pregătită și nu mai lăsat nimic în voia sorții. Meciurile cu Johanna au avut mereu tendințe tragice, cu Simona având meciul în mână (cel puțin din perspectiva scorului), pentru ca la final să-i strângă mâna Johannei și să se îndrepte dezamăgită spre vestiare. Exemplele sunt mult prea multe, mai întâi episodul Wuhan 2015 unde Simona a pierdut după ce a condus cu 5-1 în decisiv, la Miami a avut 5-3 în setul secund, iar la Wimbledon a fost la două puncte de victorie. Inexplicabil, Simona nu reușea să o învingă în circuit, cu atât mai mult cu cât și ea spunea că știe că are jocul necesar să o bată, dar meciurile tindeau mereu să se complice, iar astfel rivalitatea era întărită la fiecare duel. La Cincinnati, meciul a părut în mâna Simonei, iar la 5-3 în setul secund ea a avut două mingi de meci, și alte trei la 6-5, același scenariu se repeta dar Simona a fost mai tare în punctele cheie,  terminând meciul cu un 7-1 clar în tiebreak.

Hardul american a venit cu sferturi la Washington, semifinală la Toronto, finală la Cincinnati și o ieșire timpurie de la US Open.

image

Cel mai dulce turneu a venit la Beijing. Asia nu a fost întotdeauna tărâmul succesului pentru Simona, cu atât mai mult la finele unui sezon lung în care oboseala te ajunge din spate. Dar în capitala Chinei, Simona a venit mai ambițioasă și cu o oră de antrenament mecanic la serviciu – veriga slabă din meciul cu Sharapova de la US Open – în fiecare zi din lunea neagră de septembrie încoace. Și parcă nu întâmplător aceeași Sharapova i-a ieșit în cale în optimi, doar că Simona nu mai era aceeași jucătoare care fusese învinsă în precedentele 7 întâlniri. Simona a triumfat, demoralizant și cu plină stăpânire de sine într-un meci în care a cedat patru game-uri, a făcut 6 greșeli neforțate și a terminat cu un procentaj de 74% pe primul serviciu. Un meci în care jocul Simonei s-a apropiat cel mai mult de perfecțiune, cu o stăpânire emoțională incredibilă și un serviciu mai mult decât solid. În sferturi a trecut furtunos de Daria Kasatkina, în fața căreia pierduse cu o săptămână mai devreme la Wuhan cu același scor, 6-2, 6-1. În turneul revanșelor, meciul cu Ostapenko nu a făcut excepție. Simona a fost perfect conectată la miza jocului și într-un sync perfect cu simțirile sale, cu loviturile sale,  cu destinul de a ajunge acolo unde nicio altă jucătoare din România nu a ajuns: pe prima poziție a clasamentului.

Sezonul 2017 se definește prin muncă în fața adversității, prin a lua cele mai acre momente pe care viața ți le poate oferi și a le transforma în clipe de glorie. Niciun succes nu poate fi mai dulce decât atunci când știi că ai luptat cu tine și ai câștigat, când îți ții rănile ascunse ale bătăliilor ca amintire a lucrurilor care te-au făcut mai puternic. La final de an cea mai bună jucătoare de tenis a României e și cea mai bună jucătoare a lumii.

Nu e cu putință să fim mai mândri de atât.