Nu rata:

Turneul Final ATP – Londra 2019: Dominic Thiem l-a învins pe Roger Federer pentru a treia oară în acest sezon

Imagini din timpul celor două partide de simplu, disputate ieri
Credit Foto: sina.cn

Videoclip cu rezumatul zilei (inclusiv partidele de dublu), la sfârşitul ştirii

În a doua partidă din prima rundă a Grupei “Björn Borg” la Turneul Final “Nitto ATP Finals”:

Dominic Thiem (Austria, 5 ATP) [5] – Roger Federer (Elveţia, 3) [3] 7-5, 7-5

Partida a durat 1h40′.
Federer a început partida cu un break, Thiem l-a recuperat în jocul 4 şi a mai câştigat o dată cu returul în al 11-lea.
În setul 2, singura oportunitate de a câştiga cu returul, până în jocul 11 – în care Thiem a făcut din nou break-ul decisiv – a fost cea ratată de Roger în ghemul 4.
În ultimul joc al partidei, elveţianul a ratat două oportunităţi de a duce setul doi în decisiv.

Credit Info: nittoatpfinals

Acum, palmaresul direct este 4-3 în favoarea lui Federer, dar Thiem a câştigat ultimele 3 partide – toate, în acest sezon – precedentele în finala Masters 1000 Indian Wells şi sferturile de finală ale Masters 1000 Madrid. Sau, cu alte cuvinte, 3 din cele 9 partide pierdute de Roger în 2019 au fost în faţa lui Dominic.

Aceasta a fost a 15-a victorie a lui Thiem în faţa unui jucător din top 5 ATP – a 5-a în acest sezon, în afara celor 3 la Federer, i-a mai învins pe Rafel Nadal (2) în semifinalele 500 Series Barcelona şi pe Novak Djokovic (1) în semifinalele Roland Garros – şi a 22-a în faţa unui din Top 10.

Thiem a devenit astfel al 20-lea jucător din istoria competiţiei care câştigă cel puţin o partidă la 4 ediţii consecutive:

Sursă Info: @LucaBrancher

În cazul austriacului, el a câştigat doar câte un meci la ediţiile 2016-2018 – primele 3 la care a participat – nereuşind să treacă până acum de grupe.

*

În a doua partidă a Grupei “Jonas Björkman”, la dublu:

Lukasz Kubot (Polonia, 5) / Marcelo Melo (Brazilia, 6) [2] – Ivan Dodig (Croaţia, 9) / Filip Polasek (Slovacia, 10) [8] 4-6, 6-4, [10-5] în 1h40′

Kubot / Melo [2] şi Klaasen / Venus [5] au acum câte o victorie, Ram / Salisbury [4] şi Dodig / Polasek [8], niciuna.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com