Nu rata:

Turneul Final WTA 2018: Angelique Kerber – mai constantă – trece de Naomi Osaka, după un meci foarte frumos.

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

În prima partidă a rundei a doua din Grupa Roşie la Turneul Final WTA Angelique Kerber s-a impus deoarece a fost jucătoarea mai constantă pe durata întregii partide.
Cu o partitură deliberat defenisvă, ea a ştiut să-şi provoace adversara, care la fel ca în primul meci a fost şi înger – cu lovituri ieşite din comun – dar şi proriu-i demon, greşind mult şi, mai grav, în momentele cheie.
Încă o dovadă că pentru sistemul Round Robin experienţa, care până la urmă asigură concentrarea pe toată durata partidei, atârnă mai mult în balanţă ca la celelalte turnee:

Angelique Kerber (Germania, 2) [1]Naomi Osaka (Japonia, 4) [3] 6-4, 5-7, 6-4

Partida a durat 2h29′.
Primul set a început cu o serie de 3 break-uri, în urma cărora Kerber a rămas în avantaj, pe care şi l-a păstrat până la final – de la 2-1 s-a câştigat doar cu serviciul – deşi în ultimul joc Osaka şi-a creat nu mai puţin de 5 şanse de a egala la 5.
În setul doi din nou 4 jocuri consecutive câştigate cu returul între jocurile 2-5 şi un break al lui Kerber pentru 5-4. Dar de aici japoneza şi-a ridicat foarte mult nivelul şi a câştigat următoarele 3 ghemuri – două break-uri – jucând minunat.
În decisiv, s-a câştigat cu serviciul până la 3-3, dar deşi Angelique avea evidente probleme fizice, Naomi nu a profitat, s-a pripit şi a greşit mingi uşoare.
Kerber a făcut break şi Osaka a ratat în următorul ghem două şanse de re-break. Aici s-a jucat partida căci, la fel ca în primul meci din grupă, Osaka a părut în ultimul joc resemnată.

Kerber are acum adunat 375 de puncte şi un premiu financiar în valoare de 386.000 USD (o victorie şi o înfrângere) şi Osaka, 250 de puncte şi doar prima de participare, în valoare de 130.000 USD (două înfrângeri).

Dacă în partida

Sloane Stephens (SUA, 6 WTA) [5] Kiki Bertens (Olanda, 9) [8]

care a început deja, Stephens câştigă în două seturi se califică şi celelalte 3 mai au şanse, dacă Bertens câştigă cu orice scor, se califică, Osaka este eliminată şi celelalte două îşi vor disputa locul doi vineri, în ultima rundă.

Galerie videoclipuri (22)

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com