Nu rata:

Turneul Final WTA – Shenzhen 2019: Simona Halep a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

4 Slideshow-uri a câte 6 imagini din timpul partidei
Videoclipuri, la sfârşitul ştirii

În runda a doua din Grupa Violet la Turneul Final WTA “Shiseido WTA Finals Shenzhen”:

Elina Svitolina (Ucraina, 8 WTA) [8]Simona Halep (5) [5] 7-5, 6-3

Partida a durat 1h39′.

  • Simona a început lent meciul : 0-3, după ce şi-a pierdut serviciul şi nu a câştigat niciun punct în cele două jocuri în care servit adversara.
    A urmat o revenire în forţă a jucătoarei noastre, care a egalat, dar la acel scor a ratat o minge de break.
    În jocul următor a venit rândul Simonei să salveze două mingi de break şi de la 4-4 s-a câştigat cu serviciul până în ghemul 12, când românca a avut o sincopă şi a pierdut  jocul de serviciu la zero
  • Simona a reuşit primul break al manşei a doua – în jocul 3 – dar imediat a venit rebreak-ul adversarei. În continuare, s-a câştigat cu returul până în ghemul 8 când jucătoarea din Ucraina a mai câştigat încă o dată cu returul. În ultimul joc al partidei, Simona a avut două şanse re-break de la 40-15, dar o serie de 4 puncte câştigătoare a Svitolinei au pecetluit soarta partidei

O partidă în care majoritatea punctelor au fost decise după raliuri lungi şi câştig de cauză a avut jucătoarea care a greşit mai puţin.
Simona nu a reuşit să rupă ritmul şi în aceste condiţii defensiva şi contraatacurile adversarei au prevalat.

Acum palmaresul direct între cele două jucătoare este egal 5-5, în 2019 ambele întâlnirii fuseseră câştigate de Simona: în semifinalele Premier Doha şi Wimbledon.

Jucătoarea din Ucraina a câştigat a 8-a partidă consecutivă la Turneul Final WTA: prima tot în faţa Simonei în grupele ediţiei 2017, 5 pentru titlul de anul trecut şi una în prima rundă anul acesta, când obţinuse prima victorie din 2019 în faţa unei jucătoare din top 5 WTA, astăzi, pe a doua.

Elina Svitolina este calificată în semifinale – de pe primul loc în frupă – după această victorie, iar Simona va trebui să-şi câştige locul vineri.

Galerie videoclipuri (2)
Mingea de set şi mingea de meci

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com