Nu rata:

Turneul Final WTA – Shenzhen 2019: Simona Halep, conferinţă de presă după ultima partidă a sezonului

Imagini din timpul partidei de ieri şi de la conferinţele de presă
Credit Foto: sina.cn
Videoclipuri: conferinţele de presă ale celor două jucătoare şi rezumatul partidei, la sfârşitul ştirii

Simona Halep a spus la conferinţa de presă acordată după ultima partidă pe care a jucat-o la Turneul Final WTA “Shiseido WTA Finals Shenzhen”:

A fost un meci lipsit de şansă pentru mine, de exemplu mingea care a ieşit puţin afară la 30-0 (la 2-0 în decisiv, n.n.).
A fost un meci greu în care nu am jucat cel mai bun tenis al meu. Am revenit în partidă după acel set rapid şi la sfârşit puteam să întorc, dar ea a fost puternică… o înfrângere grea.

După meci am analizat şi am realizat că în acel joc (al treilea din decisiv) am simţit presiune, pentru că mergeam bine, eram aproape de 3-0. Atunci mi-am pierdut concentrarea, am devenit agitată, nervoasă. Dar e bine că n-am rămas în starea respectivă, pe vremuri aşa aş fi făcut, astfel că iau partea bună, aceea că am revenit într-o oarecare măsură şi… mergem înainte.

Despre OCC-ul în care Darren a certat-o:

A avut un impact asupra mea, dar sunt sigură că am meritat-o. Schimbasem ceva în atitudinea mea şi eram supărată din această cauză – toată lumea ştie că lucrez la acest aspect – şi asta l-a supărat şi pe el.

Despre sezonul 2019:

Am resimţit lipsa antrenamentelor, acum literalmente mă descompun, peste tot am câte o problemă. Dar e normal, am fost accidentată, ajunsă acasă nici nu puteam să mă mişc. Sunt bucuroasă că am putut juca aceste trei meciuri la cel mai înalt nivel, că am răspuns bine la efort în aceste două săptămâni.
Nu sunt fericită de rezultat – din nou; clar acest turneu nu este pentru mine, suprafaţa nu îmi convine – dar continui să încerc şi sper că la anul voi avea o nouă şansă.

Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o anul acesta este că trebuie să fiu mai constantă în munca pe care o depun la antrenamente. Au fost prea multe suişuri şi coborâşuri. Simt fizic şi psihic prezenţa în top timp de 6 ani, cu cel mult trei săptămâni de pauză. Chiar dacă nu a fost un an aşa de bun, am avut o realizare foarte importantă, am câştigat Wimbledon şi asta transformă sezonul în unul excelent.
Nu sunt dezamăgită, conexez acest an cu 2018 şi mă pregătesc pentru următorul, aşa că sunt bine.

Despre sezonul 2020:

Revenirea lui Darren îmi dă încredere. Psihic sunt proaspătă, nu epuizată ca la sfârşitul anului trecut şi ăsta e un semn bun. Dar am nevoie de o vacanţă, ca să uit de toate şi apoi voi fi pregătită pentru presezon.

Pregătirea sezonului nu se va desfăşura în Australia, căci singura dată când am făcut asta am resimţit perioada lungă petrecută departe de casă.

Galerie videoclipuri (3)
Rezumatul partidei şi conferinţele de presă

 


ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com