Nu rata:

US Open 2017: Fabio Fognini este încolţit din toate părţile.

Embed from Getty Images

I s-au iertat – sau a primit doar amenzi modice – mai multe lui Fabio Fognini, dar acum se pare că paharul s-a umplut.
Incidentul petrecut în timpul partidei din turul 1 al US Open 2017 – când a insultat-o grav pe arbitra Louise Engzell – atrage o sumedenie de sancţiuni şi cele de până acum sunt departe de a fi complete.

Mai întâi:

  • Fognini a fost exclus de la US Open, unde mai concura în proba de dublu şi se calificase în turul 3 (/ Simone Bolelli)
  • a primit o amendă de 24.000 USD (incluzând şi alte pedepse complementare)
  • Comitetul Director al turneelor de Mare Şlem – singura instanţă ce guvernează aceste turnee – a dat publicităţii un comunicat în care se spune că investighează dacă a existat “un comportament contrar integrităţii jocului”, încadrată la “Major Offence – abatere majoră”, caz în care ar primi o amendă de 250.000 USD şi ar fi interzis pentru restul carierei de la turneele de Mare Şlem.
  • de asemenea este probabilă şi retragerea recompenselor financiare dobândite de Fognini la US Open: 50.000 USD pentru turul 1 la simplu şi 22.000 USD pentru turul 3 la dublu.

Fognini nu poate fi scuzat nici că ar fi acţionat sub impulsul momentului, aşa cum încearcă el să se apere pe Twitter, căci după partidă, în timp ce îşi făcea bagajele  l-a ameninţat pe Ubaldo Scanagatta, fondatorul site-ului de largă audienţă ubitennis.com. După spusele acestuia, Fognini i-ar fi spus:

O să-ţi sparg telefonul ăsta în cap! Scrie, scrie, imbecilule, idiotule!

Fognini a dispărut apoi pe furiş de la turneu, neanunţându-l nici măcar pe coechiperul lui, Simone Bolelli, altfel un prieten de familie, cu care a câştigat Australian Open 2015. Acesta se antrena şi nu ştia nimic de sancţiune şi de faptul că fusese exclus şi el din turneul de dublu, conform aceluiaşi Scanagatta.

*

Decizia suspendării a atras totuşi critici, căci dacă incidentul s-a produs miercuri, organizatorii au dat verdictul de-abia sâmbătă, Fognini / Bolelli mai jucând şi câştigând un meci cu Bopanna / Cuevas, în turul 2.
Deşi Bopanna nu contestă victoria italienilor, el spune că astfel turneul a fost alterat, beneficiarii suspendări fiind Monroe / Smith. El consideră că Fognini trebuia lăsat să termine turneul şi apoi exclus.

Şi Rafael Nadal condamnă lentoarea luării deciziei:

Trei zile pentru a aştepta traducerea? Nu prea cred! Trebuia exclus imediat.

Surse Info: nytimes.com, ilpost.it, ubitennis.com, .taz.de

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com