Nu rata:

US Open 2017: Sorana Cîrstea a pierdut la Ostapenko după ce a ratat câteva oportunităţi.

Embed from Getty Images

Într-o partidă contând pentru turul 2 (R64) al US Open 2017

Jelena Ostapenko (Letonia, 12) [12] – Sorana Cîrstea (54 WTA) 6-4, 6-4

Partida a durat 1h30′.

Credit Info: usopen.org

Sorana şi-a avut şansele ei în această partidă şi ele au izvorât din serviciul foarte slab astăzi al letonei – 13 duble greşeli – şi dintr-un serviciu doi catastrofal pe care jucătoarea noastră l-a pedepsit în majoritatea cazurilor.
Dar Ostapenko a compensat acest neajuns prin supremaţia în raliuri, în binecunoscutu-i stil kamikaze.
Chiar şi aşa Sorana a ratat oportunităţi importante.

În prima manşă, Sorana şi-a pierdut serviciul în primul joc, dar a avut o ocazie să facă rebreak în jocul 4 şi alte 6 în ghemul 8, pe fondul a 5 (!) duble greşeli ale adversarei, primele trei pentru 0-40.
Cum şi în aceste condiţii Sorana a eşuat, setul s-a dus la Ostapenko.

În manşa a doua speranţele au crescut căci românca a făcut mai bine faţă în raliuri, în condiţiile aceluiaşi serviciu ezitant al campioanei de la Roland Garros.
Primul break a fost adjudecat de jucătoarea noastră, dar rebreak-ul letonei a venit, situaţie care s-a repetat în următoarele două jocuri.
Apoi s-a mers cu serviciul până la 4-4 când jocul Soranei s-a înmuiat brusc şi inexplicabil, căci şansele erau intacte. A fost rândul ei să servească duble şi cu doar 3 puncte în ultimele două ghemuri a fost nevoită să se recunoască învinsă.

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com