Nu rata:

US Open 2019: Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal!

Ana Bogdan a promovat pe tabloul principal al US Open 2019, după ce în runda a treia – decisivă – a calificărilor a câştigat partida:

Ana Bogdan (147 WTA) [28] – Isabella Shinikova (Bulgaria, 217) 6-1, 6-3

Partida a durat 53′.
Ana a câştigat de două ori cu returul în primul set şi de 3 ori în al doilea, pierzându-şi serviciul doar o dată, în manşa a doua.
Ea a câştigat 54 din punctele jucate, iar adversara, 34.

În runda a doua a calificărilor, Ana o eliminase pe Ellen Perez (Australia, 164): 6-4, 7-6(6) după 1h41′ şi în prima, pe Bethanie Mattek-Sands (SUA, 436) [WC]: 7-5, 7-5 după 2h17′.

Jucătoarea noastră acumulează 40 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 58.000 USD şi îşi va afla adversara din primul tur (R128) al tabloului principal, după ce se vor fi încheiat calificările.

Ana va juca pentru a 4-a oară la rând oară pe tabloul principal al US Open, la ediţiile din 2016 (după calificări), 2017 şi 2018 (admisă direct) reuşind să ajungă de fiecare dată în turul 2 (R64).
Anul acesta, a reuşit să se califice pe tabloul principal şi la Wimbledon.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com