Nu rata:

US Open 2019: Bencic a eliminat-o pe Osaka şi Barty va redeveni lider WTA! Vekic, în primul sfert de finală la un turneu major

 Imagini din timpul celor 4 optimi de finală
Credit Foto: sina.cn

Într-una din partidele optimilor de finală de pe jumătatea superioară a tabloului US Open 2019 a fost eliminată deţinătoarea titlului şi liderul clasamentului WTA:

Belinda Bencic (Elveţia, 12) [13] – Naomi Osaka (Japonia, 1) [1] 7-5, 6-4

Partida a durat 1h27′.
Bencic a început partida cu un break, pe care Osaka l-a recuperat în jocul 4, dar elveţianca a mai câştigat o dată cu returul în al 11-lea.
În setul 2 s-a câştigat o singură dată cu returul, autoarea fiind tot Bencic în ghemul 4.

Palmaresul direct între cele două jucătoare a devenit 4-1 pentru Bencic, 3 dintre victorii fiind obţinute în acest sezon, toate 3 când Osaka era număr 1 WTA.

Aceasta este a 22-a victorie a Belindei Bencic în faţa unei jucătoare din top 10 şi a 4-a în faţa unui lider WTA:

1. United States Serena Williams 2015 Canadian Open, Canada Hard Semifinals 3–6, 7–5, 6–4
2. Japan Naomi Osaka 2019 Indian Wells Masters, United States Hard 4th Round 6–3, 6–1
3. Japan Naomi Osaka 2019 Madrid Open, Spain Clay Quarterfinals 3–6, 6–2, 7–5
4. Japan Naomi Osaka 2019 US Open, United States Hard 4th Round 7–5, 6–4

 

Credit Info: wikipedia.org, linkurile către ştirile TeniSite.info

Ea va juca pentru a doua oară în sferturile de finală ale US Open, după ediţia 2014, când participa aici pentru prima dată. Acestea sunt şi singurele ei prezenţe în această fază la turneele de Mare Şlem.

Belinda Bencic (clasament maxim: 7 WTA /  februarie 2016) îşi păstrează deocamdată locul 8 în clasamentul live.

În aceste condiţii Naomi Osaka îşi va pierde poziţia de lider WTA – pe care nu şi-o putea păstra decât recucerind titlul – şi va coborî pe locul 3.

Pe locul 1 va reveni luni Ashleigh Barty, care pe 11 august îşi încheiase prima serie de 7 săptămâni pe această poziţie.

Primele 12 jucătoare din clasamentul live după ce s-au jucat jumătate din optimile de finală

În sferturile de finală, Belinda Bencic o va întâlni pe Donna Vekic (Croaţia, 23) [23] , care a eliminat-o: 6-7(5), 7-5, 6-3 în 2h43′ pe Julia Görges (Germania, 30) [26], după ce croata a salvat o minge de meci, la 4-5 în setul 2, atunci când primea.

Donna Vekic (23 de ani, clasament maxim: 22 WTA / iunie 2019) s-a calificat pentru prima dată în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem.

Palmaresul direct dintre cele două jucătoare îi este favorabil lui Bencic: 2-1

Credit Info: itftennis.com

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com