Nu rata:

US Open 2019: Marius Copil a câştigat prima partidă din carieră pe tabloul principal la openul american!

Embed from Getty Images

Slideshow-5 imagini din timpul partidei

Marius Copil pare să respecte tradiţia ultimelor sezoane, când rezultatele bune au venit spre sfârşitul sezonului: a obţinut prima victorie a carierei pe tabloul principal al US Open – la a 9-a participare consecutivă, prima în 2011 – şi a revenit în turul 2 (R64) al unui turneu de Mare Şlem, după Australian Open 2019.

În partida din turul 1 (R128) al US Open 2019:

Marius Copil (93 ATP) – Ugo Humbert (Franţa, 63) 6-3, 5-7, 7-6(11), 4-6, 6-1

Partida a durat 4h15′.
Marius şi-a adjudecat primul set, datorită break-ului din jocul 4
– Humbert l-a câştigat pe al doilea, datorită break-ului din jocul 11
– în manşa a 3-a, două break-uri de fiecare parte – Marius a servit fără succes pentru set, la 5-4 – au dus setul într-un tie-break dramatic, în care jucătorul nostru a salvat 4 mingi de set, înainte de a fructifica a 3-a şansă pe care şi-a creat-o
– Humbert a egalat situaţia la seturi, datorită break-ului din jocul 9 al setului 4
Marius a dominat clar decisivul: şi-a câştigat toate jocurile de serviciu, plus încă două cu returul, convertind a 4-a minge de meci
Copil a câştigat 173 de puncte, a reuşit 47 lovituri direct câştigătoare, a comis 57 erori neforţate, a servit 17 aşi şi 9 duble greşeli, iar cifrele statistice ale lui Humbert au fost: 163 / 64 / 71 / 5 / 3.

Marius acumulează 35 de puncte ATP nete – 45, acum, minus 10 la ediţia trecută – şi va fi recompensat cu un premiu financiar în valoare de 100.000 USD.

Adversar în turul 2 (R64) îi va fi – pentru prima dată în carieră – Gaël Monfils (Franţa, 13, clasament maxim: 6 ATP / noiembrie 2016, 32 de ani) [13], care l-a eliminat în primul tur (R128) pe Albert Ramos-Vinolas (Spania, 51): 7-6(2), 6-4, 6-3 în 2h13′.

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com