Nu rata:

Wimbledon 2016: Milos Raonic la prima finală de Mare Şlem!

(click pentru a naviga în galerie. Credit Info: wimbledon.com)

Astăzi, în prima semifinală a turneului masculin, la Wimbeldon 2016:

Milos Raonic (7)[6] – Roger Federer (3) [3]

(Credit Info: wimbledon.com)

După primul set câştigat de Raonic, Federer a îndreptat situaţia pe tabelă şi siguranţa jocului său părea că îl duce spre victorie, dar momentul crucial în care Raonic a întors din nou meciul s-a petrecut la 6-5 pentru canadian în setul 4, când Roger conducea pe servicul său – pe care nu şi-l mai pierduse de la 1-3 din primul set – cu 40-0 şi apoi cu 40-15. Au urmat însă două duble greşeli ale lui Federer, care i-au facilitat lui Raonic trimiterea meciului în decisiv. Decisiv în care totul a mers pe dos pentru Roger, care peste forma fizică şi aşa diminuată, a încasat şi o căzătură în urma unei alunecări pe iarba în ghemul patru, moment în care echilibrul s-a rupt definitiv.

Pentru Milos Raonic, aceasta e prima finală de Mare Şlem, a 19-a carierei. Este primul canadian care ajunge într-o finală de Mare Şlem şi primul non-european în finală la Wimbledon de la Andy Roddick în 2009.

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com